Fostul şef al DIPI Nicolae Gheorghe, la DNA

0
149

Fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), Nicolae Gheorghe, a fost chemat, marți dimineață, la audieri la Direcția Națională Anticorupție (DNA), informează Agerpres. El nu a dorit să facă declaraţii.  Nicolae Gheorghe, chestor principal de poliţie, la data faptelor şef al DIPI cu rang de secretar de stat, este urmărit penal într-un dosar de la DNA pentru complicitate la abuz în serviciu şi două infracţiuni de deturnare de fonduri, transmite România Liberă.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal Gabriel Nicolae Pavel, comisar şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului Juridic DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu, Marian Dănuţ Iacob, comisar şef, la data faptei şef al Diviziunii Administrative în DIPI, pentru deturnare de fonduri, şi Nelu Zărnică, chestor principal de poliţie, la data faptei adjunct al şefului DIPI cu rang de subsecretar de stat, pentru deturnare de fonduri.  Ulterior, pe 17 februarie, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea, la data faptei viceprim-ministru pentru securitate naţională şi ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni de abuz în serviciu, mai arată România Liberă.

DNA a precizat că, la 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, în calitate de ministru de Interne şi ordonator de credite, cu ajutorul lui Nicolae Gheorghe, atunci şeful DIPI, şi Gabriel-Nicolae Pavel, şef al Serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliţie şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor. 

„Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie. Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei. În perioada 21 august – octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosinţa exclusivă a autoturismului Audi A8, achiziţionat în modalitatea de mai sus”, susţin procurorii. 

 

 

(Sursa: romanialibera.ro)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments