Comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ, fostul şef al IPJ Suceava, a fost condamnat la trei ani şi 10 luni de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial.
Todiruţ este acuzat că pentru sediul poliţiei muncipale, estimat la 6,2 milioane de lei, a a plătit undeva la 12 milioane de lei. Curtea de Apel Iaşi a dat o primă condamnare în cazul achiziţionării sediului Poliţiei municipiului Suceava. Astfel, fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava (IPJ), comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ a fost condamnat la trei ani şi 10 luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi naşul lui Todiruţ, fostul şef al Serviciului Logistic din cadrul IPJ Suceava, comisarul şef Alexa Teodorovici.
În acelaşi dosar a fost condamnat şi omul de afaceri Constantin Bujorean, patronul SC Servicii Comerciale SRL Suceava, care s-a pricopsit cu patru ani şi şase luni de închisoare pentru săvârşirea abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial şi evaziune fiscală. Tot în acest dosar au primit pedepse cu executare şi experţii ANEVAR, Mihai – Sorin Muntean, care a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare şi Gheorghe Licurici, care s-a ales cu doi ani de detenţie.
În vara anului 2013, comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ a fost trimis în judecată în afacerea cumpărării la suprapreţ a fostului sediu administrativ de la Zimbru, pentru Poliţia municipală. În acest dosar, comisarul şef Todiruţ, fost inspector şef al IPJ Suceava, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
Trebuie precizat că decizia instanţei ieşene nu este definitivă, ea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare.
(Sursa: adevarul.ro)