Mugur Mihăescu, patronul unul club din Capitală, reclamă că, după apariția Legii antifumat a ajuns să întâmpine și alte probleme. Acesta a afirmat că sunt cazuri în care clienții spun că ies afară să fumeze și nu se mai întorc să plătească nota, potrivit DC News.
„Am spus de prima oară că trebuie amendată această lege, nu este o lege normală, este făcută din topor, sper ca pe ultima sută de metri să se dea o lege care este bună şi care este pentru toată lumea, şi pentru nefumători, să-i protejeze în continuare, ceea ce mi se pare corect, dar nici să-i arunci pe ceilalţi ca pe nişte câini, indiferent că e viscol afară, -20 de grade, tu să-i trimiţi în frig, nu mi se pare corect. Atâta timp cât nefumătorul nu intră în contact cu fumătorul, este foarte bine, adică să nu fie nevoit nefumătorul să treacă prin fum ca să ajungă la locul lui”, a mai spus Mihaescu.
(Sursa: dcnews.ro)