Omar Hayssam rămâne fără cetăţenia română

0
93

Comisia din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC) a decis, vineri, că se impune ca lui Omar Hayssam să îi fie retrasă cetăţenia română, raportul fiind trimis spre aprobare preşedintelui ANC, transmite ziarulring.ro.

 

Sesizarea privind retragerea cetăţeniei române a lui Omar Hayssam a fost înaintată de Serviciul Român de Informaţii, având ca temei articolul 25 din legea 21/1991, litera d), potrivit căruia cetăţenia română se poate retrage persoanei care „este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a săvârşit alte fapte care pun în pericol siguranţa naţională”.

 

„Urmare a dezbaterii sesizării, comisia a constatat îndeplinirea condiţiilor legale de retragere a cetăţeniei şi va înainta preşedintelui ANC propunerea sa motivată. În baza raportului primit, acesta din urmă va analiza, la începutul săptămânii viitoare, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege şi va emite un ordin în acest sens”, se arată într-un comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.

 

Omar Hayssam a fost dus, vineri dimineaţă, la sediul ANC pentru a îşi exprima opinia în legătură cu sesizarea Serviciului Român de Informaţii privind retragerea cetăţeniei.

 

 

(Sursa: ziarulring.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments