Post-E.coli. Fabrica de la Brădet îşi reia activitatea. A obţinut toate avizele

0
75

Fabrica Lactate Brădet își va relua activitatea săptămâna aceasta, la o lună după ce a fost închisă în urma scandalului cu brânza de vaci în care a fost găsită bacteria E.coli.

 

Lactate Brădet a obținut avizele de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Argeş și își va relua activitatea „într-o zi-două”, a declarat dministratorul fabricii, Marius Badea, potrivit news.ro.

 

Badea a precizat pentru sursa citată că toți angajații fabricii și-au făcut analizele la Institutul Cantacuzino din Bucureşti, iar rezultatele acestora au ieşit conform normelor. ”Am muncit prea mult ca să ridicăm acest brand, ca să renunţăm atât de uşor la el”, a spus Badea.

 

Lactate Brădet a fost închisă de autorități la 1 martie, după ce în brânza de vaci produsă de fabrică a fost depistată bacteria E.coli. Mai mulți copii au fost internați, în ultimele luni, în spitale din Argeș și din Capitală, cu sindrom hemolitic uremic, iar trei dintre bebeluși au decedat. În urma acestui scandal, administratorul Lactate Brădet anunţa că fabrica a retras de pe rafturile magazinelor toată marfa – câteva zeci de tone de produse lactate -, iar aceasta va fi incinerată, după care producţia unităţii va fi reluată ”de la zero”.

 

La jumătatea lunii martie, șapte angajați ai fabricii au fost depistați cu bacteria E.coli. În paralel, scandalul brânzei de la Brădet s-a extins și în afara României, după ce un bebeluș român din Italia a fost diagnosticat cu sindrom hemolitic uremic, după ce a mâncat brânză cumpărată de la dintre magazinele care vând produse românești în regiunea Toscana.

 

(Sursa: libertatea.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments