Premiu de consolare pentru Iaşi. Ministerul Culturii lansează programul Oraşe europene

0
71

Ministerul Culturii a lansat programul Oraşe europene, un proiect dedicat oraşelor care au candidat în prima etapă a competiţiei pentru titlul de Capitală Europeanã a Culturii 2021 în România – Alba Iulia, Arad, Bacãu, Brãila, Braşov, Craiova, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Suceava, Târgu Mureş.

 

În acest context, reprezentanţii municipalitãţilor şi ai asociaţiilor care au gestionat proiectele de candidaturã au fost invitaţi luni, 4 aprilie, la o discuţie cu ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu şi cu secretarul de stat Corina Şuteu pentru a defini împreunã un program de susţinere cât mai clar şi mai adaptat nevoilor de dezvoltare culturalã ale fiecãrui oraş.

 

Programul Oraşe Europene se articuleazã în jurul a 4 direcţii propuse de Ministerul Culturii: acordarea patronajului Ministerului Culturii pentru un proiect de dimensiune europeanã care a fãcut parte din programul de candidaturã, iniţierea unor programe de formare dedicate atât managerilor, cât şi programatorilor culturali, elaborarea unei publicaţii dedicate oraşelor candidate pentru a contura profilul şi identitatea lor, revitalizarea în fiecare oraş a unui cinematograf de artã.

 

De asemenea, ministrul Vlad Alexandrescu a insistat pe importanţa colaborãrii cu zona teatrului independent.

 

Reprezentanţii municipalitãţilor şi-au arãtat interesul pentru propunerile fãcute şi pentru un parteneriat pe termen lung cu Ministerul Culturii. În perioada urmãtoare vor fi semnate protocoale de colaborare cu fiecare oraş în acest sens.

 

„Încercãm sã ducem mai departe acest proiect. Credem cã sunteţi oraşe europene, cã sunteţi altceva decât cei care nu au depus candidaturile. Vrem sã vã sprijinim în tot ceea ce faceţi, astfel încât acest parteneriat între sectorul cultural, administraţia localã şi ONG sã poatã continua în oraşul dumneavoastrã, astfel încât sã vã ajutãm sã creaţi o identitate culturalã a oraşului. Este foarte important ca Ministerul Culturii sã sprijine aceastã identitate. E vorba de patrimoniu, cultura vie, teatre, cinematografe. Vã ajutãm sã creaţi un brand al oraşului şi sã asigurãm formarea unor specialişti în culturã. Vrem sã legitimãm acest program Oraşe Europene, astfel încât sã îi dãm un contur naţional. Prezenţa celor 10 oraşe în acest program asigurã un contur exemplar oraşului”, a afirmat Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments