Proiect pilot de educație financiară pentru preșcolari, gratuit, și în școlile din Iași: „De la Joc la Educație Financiară”

0
135

Banca Comercială Română (BCR), Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație (APPE), Ministerul Educației și Infomedia România au lansat programul „De la Joc la Educație Financiară” sub forma unui proiect pilot prin care 23.000 de preșcolari din șapte județe (București, Sibiu, Dolj, Constanța, Cluj, Timiș, Iași) vor primi gratuit suportul de curs (manuale și software), iar 7000 de educatori vor fi formați pentru a susține lecții de educație financiară în grădinițe.

 

Programul „De la Joc la Educație Financiară” se va derula în 2016, începând cu luna aprilie și va consta în desfășurarea unor activități de formare și informare a copiilor, a cadrelor didactice și părinților, cu privire la noțiuni elementare de educație financiară, în vederea sprijinirii dezvoltării personale și, implicit, a dezvoltării comunitare.

 

Lecțiile le vor explica copiilor ce este trocul, care sunt monedele din România, cum se confecționează și alte informații utile care îi pot face să înțeleagă despre economii și cheltuieli responsabile. Principala sursă de educaţie financiară a tinerilor din România rămâne familia, într-o proporţie de 95%, în timp ce şcoala deţine un procent de 9%, iar băncile, doar 5%, potrivit studiului Erste, realizat de către IMAS International.

 

Educația financiară a copiilor trebuie să se realizeze încă de la o vârstă fragedă, atunci când aceștia încep să ceară prima bomboană, prima jucărie. Copiii trebuie să fie familiarizați cu banii, cu valoarea acestora, cum pot fi cheltuiți cu responsabilitate, cum pot fi economisiți, investiți sau donați în scop caritabil„, a declarat Ligia Goloșoiu, autoarea noului manual pentru preșcolari și a manualelor de educație financiară pentru clasele III – IV. Unul din zece elevi de clasele a III-a și a IV-a a studiat materialele lansate de BNR împreună cu Ligia Goloșoiu, 45.000 au participat la orele de educație financiară, iar cursul a fost cea mai populară materie școlară de anul trecut.

 

Când ne gândim, ca adult, părinte sau educator, la educația financiară a copilului, trebuie să luăm în considerare că cel mai important obiectiv este ca cel mic să înțeleagă că banii nu sunt o resursă nelimitată, care apare de fiecare data când el are o nevoie sau o dorință. Familiarizându-i de mici cu banii, cu modul cum pot fi cheltuiți sau economisiți, oferim copiilor șansa de a se adapta  cu mai mare ușurință cerințelor vieții sociale. Programul «De la Joc la Educație Financiară» își propune să sprijine educatorii și părinții în implementarea unor concepte finaciare într-un mod atractiv și facil pentru copii.” Mihaela Simion, inspector școlar pentru educație timpurie, județul Iași.

 

„România are un grad mic de alfabetizare financiară, de 22%, planificarea unui buget este o necunoscută pentru trei români din patru, iar în ce privește gradul de bancarizare, suntem pe locul pe locul 124 din 143 într-un clasament global, potrivit statisticilor recente. În acest context, începerea timpurie a educației financiare este un imperativ, iar programul «De la Joc la Educație Financiară»  reprezintă un răspuns la această necesitate. Totodată, am luat în calcul faptul că 95% din educația financiară a românilor provine din familie, așa că manualul conține și exerciții pe care copiii le pot face acasă cu părinții, care pot astfel suplimenta informațiile obținute la grădiniță”, afirmă Dana Demetrian, Vicepreşedinte Retail&Private Banking, BCR.

 

Proiecte de educație financiară susținute de BCR încă din 2008

Noul program dedicat preșcolarilor ilustrează încă o dată preocuparea constantă și investiția consecventă a BCR în ceea ce privește consolidarea cunoștințelor financiare ale copiilor și tinerilor din România. În 2008, BCR a sprijinit dezvoltarea primului manual de educație financiară pentru elevii de liceu, dezvoltat de organizația non-profit Junior Achievement, în parteneriat cu Ministerul Educației și BCR, care l-a finanțat și a contribuit cu peste 500 consultanți voluntari la clasă de la aplicarea lui în școli.

 

În plus, BCR a lansat în 2009 campania Școala de Bani, care a îmbinat lecțiile de teorie propriu-zisă cuprinse în două ghiduri de lucru “Ghidul de conversție între buzunar și ban”, respectiv “Ghidul de creștere a banilor” cu elemente de divertisment și instrumente utile în gestionarea portofelului familiei. Totodată, în 2013, BCR și Erste Bank, alături de Muzeul Național de Istorie a României și Ministerul Educației Naționale, au derulat proiectul de educație financiară “Fabuloasa lume a banilor”, constând într-o expoziție interactivă și o competiție cu teme financiare dedicate elevilor de clasele I-VIII.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments