Deputaţii francezi au adoptat o nouă lege care reglementează domeniul prostituţiei. Principala prevedere este introducerea amenzilor pentru cei care solicită serviciile unei prostituate. Parlamentarii susţin că în acest fel vor să le protejeze de traficul de persoane pe cele care lucrează în acest domeniu. Prostituatele, revoltate, au contestat în stradă noile prevederi legale. Ele spun că îşi vor pierde clienţii.
Legea prostituţiei a fost votată în Parlamentul francez cu 64 de voturi pentru, în condiţiile în sală erau 76 de deputaţi. „Am decis să întărim cât de mult putem lupta împotriva traficului de fiinţe umane şi împotriva cumpărării de servicii. Am decis să îi punem pe clienţii prostituatelor în faţa responsabilităţilor, pentru că fără clienţi nu există prostituţie, fără clienţi nu există trafic de persoane”, a declarat unul dintre susţinătorii legii.
În noua sa formă, legea îi transformă în infractori pe clienţii prostituatelor. Până acum erau pedepsite femeile care ofereau servicii sexuale. Clienţii care abordează prostituatele riscă o amendă de 1.500 de euro la prima abatere şi 3.000 de euro la cea de a doua.
Câteva sute de prostituate au participat la o demostraţie, la Paris, împotriva legii. Femeile spun că îşi vor pierde clienţii, dacă aceştia vor fi amendaţi.
„Noi vom fi în nesiguranţă totală. Nu vom putea declara ceea ce câştigăm, nu ne vom putea plăti taxele sau facturile. De aceea suntem supărate”, a explicat una dintre participantele la manifestaţie.
De cealată parte, voluntarii ong-urilor care luptă pentru combaterea prostituţiei spun că noua lege le va apăra pe femei. „Prostituatele nu vor mai fi considerate infractoare. Când vor fi abuzate, ele pot depune plângeri la secţiile de poliţie, lucru pe care nu îndrăzneau să îl facă până acum. Relaţia cu clienţii lor va fi complet diferită pentru că ele vor fi în poziţia de putere. Vor spune: Eu nu sunt vinovată, dar tu, ceea ce faci tu este ilegal”, susţine un voluntar.
Promovată de guvernul socialist, legea prostituţiei a stat în Parlament doi ani şi jumătate până să fie adoptată. Conform estimărilor, între 30.000 şi 40.000 de femei lucrează în Franţa în domeniul prostituţiei.
(Sursa: digi24.ro)