Scandalul dezinfectanților: directorii de spitale din Iași aruncă vina pe Ministerul Sănătății. Șeful DSP a băgat capul în nisip

0
163

Scandalul diluanților diluați de zece ori de la Hexi Pharma lovește puternic și la Iași. Directorii de spitale care folosesc produsele firmei implicate în anchetă spun că dacă sunt probleme, responsabilitatea cade exclusiv în curtea Ministerului Sănătății. Șeful DSP n-a fost de găsit ieri.

 

Grav: toate spitalele mari din Iași utilizează de mai bine de un an dezinfectantele de la Hexi Pharma. În urma dezvăluirilor făcute de jurnalistul Cătălin Tolontan pe blogul său care a demonstrat că unele produse antiseptice folosite în spitale sunt diluate de până la zece ori, controale ample au fost demarate în toate instituțiile medicale care au contracte cu firma Hexi Pharma.

 

Iașul, centru universitar cu spitale care deservesc întreaga regiune a Moldovei, nu este evitat de acest scandal:

„Sunt șase, opt categorii de dezinfectanți. Contează și ce buget este alocat. Nu poți să ai o cifră, este în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli. Noi avem 12 săli de chirurgie generală și încă șase pe celalte chirurgii. Spitalul Spiridon cheltuie pe dezinfectanți în jur de 100.000 de lei pe trimestru. Aici intră dezinfectanți de suprafețe, de plagă, mai multe. Noi avem doi medici epidemiologi. În urma licitațiilor publice avem contracte cu vreo șapte firme”, a declarat pentru 7EST Ioan Bîrliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon”.

 

Nici șefii de la Spitalul de Neurochirugie nu sunt îngrijorați. Acoperiți de acte și de legalitatea procedurilor de achiziție ei spun că respectă toate normele și că nu sunt probleme legate de infecție.

„Nu văd relevanța acestui scandal. Folosim atât cât ne trebuie, conform normativelor în vigoare. Noi nu avem probleme legate de infecție. Avem medic epidemiolog care stabilește dezinfectanții de care avem nevoie. Infecțiile sunt supuse unor norme foarte clare și proceduri. Dezinfectanții pe care îi folosim în spitale nu-i testăm noi. Ei sunt achiziționați. Acei dezinfectanți au niște aprobări, sunt testați. Avem cinci săli de operații. La mine la spital nu sunt probleme. Medicul meu epidimiolog face asta în fiecare zi, raportează dacă se întâmplă ceva, ca să nu se repete. Eu nu pot să achiziționez dacă nu are toate normele, certificatele necesare. Folosim dezinfectanți de cea mai bună calitate ”, a declarat Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie.

 

Firme care furnizează produse antiseptice la Neuro sunt: G.B. Indco , Hexi Pharma, Coseli, B Braun, Medicare. Pe primul trimestru al anului 2016 s-au cheltuit 107.354 lei pentru 1,2 milioane litri de dezinfectanți, ceea ce înseamnă că litrul de dezinfectant ar ajunge la 10 bani litrul. E mult, e puțin?

 

„Acești dezinfectanți au certificat de conformitate. Nu este treaba beneficiarului. Ca și cum am merge la magazin să cumnpărăm carne și după aceea o ducem la DSV. Dacă s-ar demonstra că acești dezinfectanți nu sunt conform normelor vinovați ar fi firma care i-a introdus pe piață și Ministerul Sănătății pentru că a autorizat. În perioada 2005 – 2008 era mult mai ușor de controlat pentru că achizițiile se făceau pe Bursa de Mărfuri a Moldovei. Toate spitalel se uneau și cumpărau ce aveau nevoie pentru că erau prețurile cele mai mici. Acum se fac individual, pentru fiecare spital în parte, pe SEAP”, a spus ăentru 7EST Mihnea Hurmuzache, fost director la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași.

 

Actualul șef al DSP nu a fost de găsit ieri pentru a explica situația de la Iași. Asta deși ar fi trebuit să prezinte un plan de acțiune.

 

Jurnalistul Cătălin Tolontan a publicat pe site-ul său, tolo.ro, o continuare a anchetei ce scoate la iveală noi nereguli din spitalele din România. Conform acesteia, dezinfectantul din 2.000 de săli de operaţie din România conține o substanţă activă diluată de 10 ori.

 

A fost testat Suprasept, dezinfectantul Hexi Pharma folosit, conform etichetei, pentru ”instrumentarul şi echipamentele medicale prin imersie” şi pentru deliminarea bacteriilor din „blocurile operatorii, secţii de arşi, ATI, săli de tratament”. Dar şi pentru mesele de operaţie, podele şi pentru „dezinfecţia prin nebulizare.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments