Trei maşini au fost implicate vineri dimineaţă, în jurul orei 9.35, într-un accident rutier în apropierea pasarelei CFR din cartierul sucevean Burdujeni. Doi bărbaţi au fost răniţi şi au ajuns la spital, după ce şoferul de 25 de ani al unui autoturism marca Seat Ibiza nu a acordat prioritate la ieşirea de pe un drum lateral şi, în intersecţia cu Calea Unirii, a acroşat un autoturism marca Opel Corsa, condus de un bărbat de 55 de ani, din Iaşi, care circula regulamentar pe banda din mijloc, dinspre Suceava spre Botoşani.
Autoturismul acroşat a fost proiectat pe contrasens, unde a fost izbit de un alt autoturism Opel Astra, care circula din sens invers. În urma impactului puternic, şoferul autoturismului Opel Corsa, care a fost izbit din ambele părţi, acuza dureri la coloana vertebrală şi a fost imobilizat pe o targă, de un echipaj de descarcerare, iar şoferul celuilalt autoturism Opel a fost şi el rănit. Cei doi răniţi au fost preluaţi de un echipaj SMURD şi unul al ambulanţei, care i-a transportat la spital. La faţa locului, poliţiştii au făcut măsurători şi au luat declaraţii de la cei implicaţi şi de la martorii accidentului. Toți cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Din primele cercetări ale poliţiştilor, vinovat de producerea accidentului a fost şoferul autoturismului marca Seat, care nu s-a asigurat în momentul ieşirii de pe drumul secundar. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Traficul rutier a fost restricţionat pentru aproximativ 30 de minute pe Calea Unirii, în timpul efectuării cercetărilor la locul accidentului.
(Sursa: monitorulsv.ro)