Stafilococul auriu secătuieşte vieţile şi bugetele: „Din spital ieşi mai bolnav decât ai intrat”

0
389

Alt proces în care un pacient al unui spital din Iaşi s-a infectat în spital cu o bacterie. Incidentul i-a dat viaţa peste cap, deşi se internase pentru o operaţie banală. În topul celor mai „infectate” unităţi medicale conduc „Sf. Spiridon” şi Spitalul de Neurochirurgie. 2015 a adus cele mai mult infecţii nosocomiale din Iaşul ultimilor 8 ani.

 

Un alt caz de infecţie intraspitalicească a ajuns pe masa judecătorilor ieşeni. Un bărbat susţine că a fost infectat cu stafilococ auriu în urma unei intervenţii chirugicale efectuate la Spitalul „Sf. Spiridon”. Nicolae Ş. s-a plâns judecătorilor că, în urma contractării bacteriei, a stat o perioadă imobilizat la pat, iar operaţia nu s-a vindecat corespunzător. Bărbatul cere despăgubiri de la unitatea sanitară.

 

I s-au scos firele, deşi nu era vindecat

Nicolae Ş. a dat în judecată, în luna februarie, Spitalul „Sf. Spiridon” şi cere peste 10.000 de lei daune morale şi materiale după ce ar fi contractat o bacterie în unitatea medicală. Ieşeanul  le-a povestit magistraţilor Judecătoriei Iaşi că,  pe 16 noiembrie 2015, s-a internat la Clinica II Chirurgie, iar trei zile mai târziu, după ce analizele şi investigaţiile „au ieşit foarte bune” a fost operat de „fistulă pilonidală”. „Datorită faptului că operaţia nu se mai vindeca, medicul curant a dispus efectuarea unui nou set de analize, fapt pentru care la data de 21 noiembrie 2015 conform buletinului de analize (…) s-a evidenţiat o infecţie cu Staphylococcus Aureus”, se arată în plângere.

Reclamantul spune şi că, în urma rezultatului primit, medicul curant a decis să-i scoată firele „rămânând practic operaţia deschisă” şi să-i administreze un tratament cu antibiotic. Pentru că infecţia s-ar fi dovedit foarte rezistentă ,pacientul ar fi primit tratament până pe 7 decembrie 2015.

 

Când îl priveşti prin microcoscop, chiar pare drăguţ. De fapt, stafilococul auriu poate fi un ucigaş

Imobilizat la pat

„Pe perioada cât am fost internat au mai fost şi alte persoane infectate cu această bacterie care pot fi verificate în evidenţele spitalului. Au fost infectate persoane chiar din salonul în care eu am stat în acea perioadă. După externare am primit un concediu medical de 21 de zile, timp în care am fost nevoit să rămân imobilizat la pat, iar soţia să îmi schimbe zilnic pansamentul”, mai susţine Nicolae Ş.

Totodată, ieşeanul arată că încă mai are probleme de sănătate în urma bacteriei contractate din spital, respectiv „operaţia nu s-a mai închis cum trebuie” şi a devenit rezistent la antibiotic. „Din cauza faptului că în urma intervenţiei chirurgicale am fost infectat cu bacteria Staphylococcus Aureus, fiind nevoit să rămân internat în spital şi să urmez tratamentul cu antibiotic, suferind foarte mult, fiind imobilizat la pat şi nu am putut desfăşura alte activităţi din timpul meu liber, iar la serviciu am pierdut toate sporurile pe care le luam în timpul activităţii nefiind plătit 100%, doresc obligarea Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi, la plata daunelor materiale şi morale”, a precizat Nicolae Ş.  

 

Spitalul: Să decidă judecătorii

Reprezentanţii Spitalului „Sf. Spiridon” susţin că procesul va urma calea firească, iar dacă instanţa va constata că fostul pacient a avut de suferit în urma unei infecţii pe care ar fi contractat-o în unitatea sanitară şi va fi despăgubit, unitatea medicală va respecta decizia. „Nu înseamnă că dacă există infecţii nosocomiale, există şi consecinţe asupra pacienţilor. Infecţia nosocomială este, a fost şi va fi, totul este să fie ţinută sub control, monitorizată şi combătută”, a declarat Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon”.

Acesta a precizat că numărul infecţiilor nosocomiale din unitatea sanitară nu a înregistrat o creştere, iar incidenţa a fost anul trecut de 1,97%. Bârliba a explicat  că, la nivelul spitalului, există un serviciu de supraveghere, prevenire şi control a infecţiilor nosocomiale, iar pacienţi sunt informaţi în legătură cu acest tip de infecţii şi li se fac o serie de recomandări.

 

Citește și Caz uluitor de infecție spitalicească: era sănătoasă și spitalul a băgat-o în comă

 

Septicemie după o infecţie nosocomială

7EST a prezentat, în noiembrie 2015, cazul Marianei A. (70 de ani) care a fost internată în Spitalul de Neurochirurgie pentru a face un tratament cu perfuzii, dar a făcut septicemie după ce ar fi contractat bacteria Clostridium difficile din unitatea sanitară. Ulterior, starea ei s-a agravat, intrând mai întâi în comă, apoi suferind un infarct. Starea i s-a ameliorat după 83 de ore petrecute la Terapie Intensivă. Ea a dat în judecată Spitalul, Consiliul Judeţean şi Ministerul Sănătăţii şi a cerut 20.000 de euro daune, primul termen al procesului fiind pe 3 iunie.

 

 Spitalul Sf. Spiridon conduce într-un top nedorit, cel al infecţiilor nosocomiale

Peste 2.000 de infecţii nosocomiale anul trecut în Iaşi

Un raport al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi arată că, anul trecut, s-au raportat  în judeţul Iaşi 2.035 de cazuri de infecţii nosocomiale, reprezentând cea mai ridicată valoare înregistrată în ultimii 8 ani. „În privinţa acestora, incidenţa acceptată la nivelul Uniunii Europene, este între 5 şi 15%”, a declarat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi. Cele mai ridicate valori ale incidenţei infecţiilor de acest tip sunt în secţiile de chirurgie (1,25%), ATI (1,13%), urologie (0,95%) şi nou-născuţi (0,73%), se arată în acelaşi raport.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments