Reluarea, după opt ani, a zborurilor dintre Paris și Teheran reprezintă un dezgheț diplomatic și comercial pentru ambele părți. Mai puţin fericite sunt, însă, stewardesele, care vor fi obligate să poarte văl, atunci când vor ajunge în Iran. Însoţitoarele de bord refuză să se conformeze cutumelor iraniene, pentru că susțin că aceasta este o încălcare a drepturilor femeilor, transmite publika.md.
Uniformele pentru însoțitoarele de bord de la Air France au fost create încă în 2005, de către designerul Christian Lacroix. Eșarfa de la gât a fost până acum doar un accesoriu, dar, din 17 aprilie, stewardesele ar trebui să-și acopere capul cu el, atunci când vor face escala la Teheran. Personalul feminin va mai fi obligat să poarte pantaloni sau o vestă lungă, în conformitate cu legea iraniană. Sindicatele susțin că însoțitoarele de bord trebuie să aibă dreptul să refuze acest lucru.
„Noi facem apel la libertatea individuală. Vom cere să se meargă doar pe bază de voluntariat”, a declarat reprezentantul sindicatului însoţitoarelor de bord, Cristophe Pillet. Sindicatele din domeniu au depus o petiție la ministrul pentru Drepturile Femeilor. Air France a anunțat că va lua o decizie definitivă săptămâna aceasta.
(Sursa: publika.md)