Un buzoian de 32 de ani din satul Sudiți, comuna Poșta Câlnău, a murit ieri după ce a căzut de pe bicicleta cu care se deplasa, direct într-o fântănă de pe marginea drumului.
Un apel la 112 anunţa ieri că un bărbat a căzut într-o fântănă de pe marginea drumului în timp ce se deplasa pe o biciletă.
O femeia a observat cum bărbatul mergea pe bicicletă, iar apoi a văzut doar bicicleta cum se sprijinea de tubul fântânii şi şi-a dat seama că o tragedie s-a petrecut sub ochii săi. Când s-a uitat în interior a zărit corpul bărbatului plutind în apă.
Pompierii sosiți la intervenție au scos cadavrul bărbatului de la o adâncime de 17 metri, poliția deschizând o anchetă pentru a afla cauzele care au generat acest eveniment.
Martorii spun ca biciclistul a încercat să se ferească de un tractor care venea din faţă, dar a virat prea brusc şi a ajuns cu bicicleta în fântână.
(Sursa: libertatea.ro)