Acţiune aflată la a X-a ediţie, organizată de Primăria Municipiului Iaşi prin Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi prin care se vor distribui ajutoare sub formă de tichete sociale valorice, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, pensionarilor cu pensia cuprinsă între 1-800 lei şi persoanelor cu handicap grav şi accentuat în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 294/2012. Carnetul cu tichete sociale valorice va fi de 70 lei (7 tichete a 10 lei fiecare).
Beneficiari:
1. PENSIONARI cu pensii cumulate până la 800 lei inclusiv (pensionari de drep şi pensionari pe caz de boală).
Nr. beneficiari: 17.810 pensionari
Condiţii de acordare
1. Cerere de solicitare cu semnătura beneficiarului.
2. Domiciliul sau reşedinţa pe raza Municipiul Iaşi.
3. Cupon pensie, buletin sau carte de identitate în original şi copie.
2.PERSOANE CU DIZABILITĂŢI (handicap grav şi accentuat)
Nr. beneficiari: 6.988 persoane
Condiţii de acordare
1. Cerere de solicitare cu semnătura beneficiarului;
2. Domiciliul sau reşedinţa pe raza Municipiul Iaşi;
3. Cupon sau certificatul de încadrare în grad de handicap;
4. Acte de identitate (original şi copie) ale părinţilor;
5. Certificat naştere copii (original şi copie).
Locaţii de distribuire tichete
1. Căminul de Pensionari „Sf.Cuv. Parascheva” cu sediul în str. Codrescu nr. 6 pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul/zona COPOU;
2. Cantina de Ajutor Social cu sediul în str. Sf. Andrei nr. 70 pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul/zona CENTRU;
3. Direcţia de Asistenţă Comunitară, la sediul din şos. Naţională nr. 43, pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul/zona PODU ROŞ;
4. Centrul de Cartier Nicolina cu sediul în str. Petre Ţuţea nr. 2, pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul/zona Nicolina I şi II;
5. Centrul de Cartier Păcurari cu sediul în şos. Păcurari nr. 34, pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul/zona Păcurari;
6. Centrul de Cartier Tătăraşi cu sediul în str. Vasile Lupu nr. 82, pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierele/zona Tătăraşi;
7. Casieria Termoservice – PTA1 Grădinari, cu sediul în str. Parcului nr.23, pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul/zona Metalurgie
8. Centrul de Cartier Alexandru cel Bun cu sediul în str. Tabacului nr. 1A, pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierele/zona Alexandru cel Bun-Mircea cel Bătrân-Galata;
9. Centrul de Cartier Frumoasa cu sediul în bld. Poitiers nr. 20-22, pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierele/zonele Bucium şi Frumoasa;
10. Centrul de Zi „Prichindel” cu sediul în str. Plăieşilor nr. 9, pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul/zona Dacia.
- Începerea distribuirii tichetelor – 20 Aprilie 2016
- Finalizarea distribuirii tichetelor – 20 Iulie 2016
Program distribuire
08.30 – 15.30 pentru toate centrele mai putin centrul din zona Gradinari care va funcţiona conform programului existent, respectiv luni, miercuri şi vineri 08.30 – 15.30, marţi şi joi 11.00 – 19.00