Proprietarul unui motel din Colorado, SUA, a fost arestat dupa ce s-a aflat că timp de 29 de ani și-a spionat clienții în timp ce făceau sex.
Gerald Foos, căsătorit și tatăl a doi copii, își folosea afacerea pentru a-și urmări clienții motelului făcând tot felul de activități scandaloase, în timp ce făceau sex sau mergeau la baie. EL a cumpărat motelul, împreună cu soția lui, în anii ’60, iar apoi au montat apoi camere de filmat în gurile de aerisire ale mai multor camere și îi spionau pe toți cei care se cazau aici, potrivit publicației Inquisitr.
Bărbatul caza în camerele supravegheate cupluri tinere și atrăgătoare, apoi îi urmărea alături de soția lui. Cei doi aveau o agendă de sute de pagini cu detalii despre cuplurile pe care le priveau și despre comportamentul sexual al acestora, dorindu-și să devină un bun cercetător în acest domeniu.
Acesta urmează să publice o carte în luna iulie, intitulată, The Voyeur’s Motel, și deja a publicat în New Yorker un articol despre tatăl a doi copii care își notează tot ce vede prin gurile de aerisire din tavan și nu este niciodată prins. Food a mărturisit ulterior că întreținea relații sexuale cu sotia lui în timp ce îți priveau oaspeții și că totul era „doar o extensie a dormitorului lor”.
(Sursa: libertatea.ro)