Un vasluian de 33 de ani a fost trimis în judecată pentru infracţiunea act sexual cu minor, după ce a fost prins cu o copilă de clasa a VII-a. Pentru fapta sa bărbatul riscă până la 5 ani de închisoare.
Fapta care l-a adus pe Ion Machidon, din localitatea vasluiană Perieni, în atenţia procurorilor a fost reclamată de tatăl minorei după mai multe luni în care copila de 14 ani a întreţinut relaţii sexuale cu bărbatul mai mare decât ea cu 15 ani. Relaţia dintre cei doi a fost reclamată abia pe 15 septembrie 2015, după nouă luni în care cei doi s-au întâlnit pe ascuns, fără ştirea părinţilor fetei, scrie „Adevărul”.
Cum bărbatul amorezat era şi prieten cu tatăl victimei, aflarea adevărului a provocat o adevărată dramă în familia minorei. Deşi relaţia sexuală a fost de comun acord, copila nu avea nici vârsta buletinului când a început relaţia cu bărbatul de 33 de ani.
„În perioada 31 decembrie 2014 – 04 septembrie 2015, minora a mers la locuinţa inculpatului Ion Machedon, în vârstă de 33 de ani, cu care avea o relaţie de prietenie, şi a intreţinut cu acesta raporturi sexuale liber consimţite. Din certificatul medico-legal eliberat în cauză rezultă că minora prezintă rupturi incomplete ale himenului, urmare a unui raport sexual intravaginal mai vechi de 7-8 zile, a cărui dată nu se poate preciza”, se precizează în rechizitoriu.
Procurorii au reţinut că din raportul de expertiză psihologică efectuat rezultă că minora prezintă caracteristicile psiho-comportamentale ale victimei infracţiunii de act sexual cu un minor.
Bărbatul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu minor conform art. 220, aliniat 1, din Codul Penal. Acesta a fost cercetat în stare de libertate.
(Sursa: adevarul.ro)