Jucătoarea de tenis din Belarus Victoria Azarenka a câştigat pentru a treia oară în cariera turneul WTA de la Miami, dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari, învingând-o sâmbătă pe rusoaica Svetlana Kuznetsova, nr. 19 mondial, în două seturi, 6-3, 6-2, informează Agerpres.
Azarenka, nr. 8 mondial, deja învingătoare la Key Biscayne în 2009 şi 2011, şi-a adăugat al 20-lea titlu în palmares, al treilea din acest an, după Brisbane, în ianuarie, şi Indian Wells, în martie.
Aceasta a fost a noua întâlnire dintre cele două jucătoare, Azarenka fiind acum în avantaj la victorii, cu 5-4, în faţa Svetlanei Kuznetsova.
(Sursa: HotNews.ro)