VIDEO. Autocar cu 70 de copii, implicat într-un accident în Iaşi. Două persoane transportate la spital

0
134

Un autocar cu aproximativ 70 de copii a fost implicat într-un accident uşor în Podu Roş din municipiul Iaşi. A fost vorba despre o coliziune cu un alt autoturism, iar şoferii au făcut o înțelegere amiabilă.

 

Şoferul autocarului care venea de la o mănăstire din Bucium (Surorile Providenţei) la Teatrul Luceafărul, a  declarat că maşina din faţa sa a frânat brusc şi că nu a mai putut evita impactul. Copiii au căzut unii peste alţii, dar nu s-au rănit grav. Ei erau însoţiţi de educatoare, relatează Ziarul de Iaşi.

 

 

După ce bărbatul aflat la volan s-a interesat de starea tuturor, și-a continuat drumul, fiind convins că toată lumea este bine. Dar când au ajuns la Teatru, unui copil și unei femei li s-a făcut brusc rău. Angajații instituției au sunat de urgență la 112, iar la fața locului au ajuns două ambulanțe şi un echipaj SMURD. Copilul și femeia au fost transportați la spital.

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments