VIDEO. Era un OZN! NASA blochează brusc o transmisie live de pe Staţia Spaţială Internaţională

0
360

După surprinderea unui posibil OZN în timpul unei transmisiuni în direct de pe Staţia Spaţială Internaţională, feed-ul NASA a fost brusc oprit. Promotorii teoriilor conspiraţioniste susţin că NASA a blocat transmisiunea în mod deliberat pentru a ascunde adevărul despre OZN-uri.

 

NASA a fost acuzată că muşamalizează existenţa vieţii extraterestre după ce o transmisiune în direct de pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI), ce părea să prezinte un OZN în formă de potcoavă, a fost brusc închisă.

 

Susţinătorii teoriilor conspiraţiei se vor bucura la nebunie în privinţa observării unui obiect ciudat în forma literei U care plutea la nivelul Pământului şi care a fost filmat de Staţia Spaţială Internaţională.

 

Ei susţin că NASA a blocat transmisia în direct după ce obiectul albastru luminos a zburat prea aproape de staţia spaţială.

 

Unii conspiraţionişti au mers până într-acolo încât să afirme că fondurile acordate agenţiei NASA ar trebui să fie suspendate datorită faptului că muşamalizează existenţa extratereştrilor. NASA, ca agenţie guvernamentală americană, ar trebui să respecte legile SUA, printre care şi pe cea care reglementează liberul acces la informaţie.

 

Mail Online a transmis imaginile comentate de vânătorul de extratereştri Tyler Glockner, care a încărcat materialul pe canalul “secureteam 10” de pe YouTube.

 

 

Narând videoclipul, Tyler a declarat: “Când vizionezi această filmare cu o viteză mai mare, e ca şi cum OZN-ul îşi schimbă poziţia.

“Când este văzut prima dată, OZN-ul se află mai mult într-o parte, dar trecând prin filmare se pare că acesta îşi schimbă poziţia.

“Este cu siguranţă o altă descoperire interesantă şi, din nou, imediat după apariţia sa [a posibilului OZN] NASA a blocat transmisia.

“Ecranul a devenit albastru la un moment dat. Ei au făcut acest lucru.”

 

Tyler susţine că transmisiunea directă de pe SSI a fost blocată şi în 2014 când un disc galben masiv a fost zărit plutind deasupra staţiei spaţiale.

 

Acest ultim caz are loc după ce Jadon Beeson, în vârstă de 20 de ani, a zărit un obiect în formă de ţigară, de o culoare albăstruie, ce zbura în apropiere de SSI.

“Era un obiect metalic, se asemăna cu un Millennium Falcon din filmul Războiul Stelelor sau ceva din filmul Close Encounters of the Third Kind”, a declarat el pentru Mail Online. “Cred că totul a fost foarte ciudat”.

 

Jadon a trimis imaginile la NASA pentru a vedea ce cred aceştia despre obiectul zărit.

Ca răspuns, un purtător de cuvânt al NASA, a declarat: “Reflexiile de pe geamurile staţiei, structura staţiei spaţiale sau luminile de pe Pământ apar în mod normal ca artefacte în fotografiile şi materialele video ale laboratorului aflat pe orbită”.

 

 

(Sursa: Epoch Times România)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments