VIDEO. Luptă crâncenă pentru un post de poliţist la ţară. Peste o mie de candidaţi pentru 130 de posturi, în judeţul Iaşi

0
80

Încă  de la primele ore ale dimineţii holurile Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi s-au dovedit a fi prea mici faţă de numărul mare de candidaţi pentru un post de poliţist rural. Pentru cele 130 de locuri disponibile la posturile de poliţie din judeţ s-au înscris 1.130 de persoane.

 

Postul de poliţie cel mai disputat de tinerii ieşeni care doresc o uniformă de poliţist este Miroslava. Pentru cele două posturi s-au înscris 67 de candidaţi, adică 33 de pe un loc. La Scânteia, s-au înscris pe trei locuri un număr de 29 de candidaţi, pe cele trei posturi de la Costuleni erau 28 de persoane, la Leţcani erau 27 de înscrişi pe două posturi, la Tomeşti – 26 de candidaţi pe două posturi, iar la Oţeleni – 22 de înscrişi pe trei posturi.

 

 

 

Cel mai în vârstă candidat are 50 de ani. Cei înscrişi au termen de a aduce dosarele complete la sediul IPJ până pe data de 15 aprilie, urmând ca examenul să fie dat pe 14 mai.

 

 

(Sursa: Iaşi TV Life)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments