VIDEO. Primul giratoriu suspendat din România, inaugurat la Ploieşti. Sute de primari de peste Prut, prezenți la eveniment

0
159

FOTO: adevarul.ro

Primul giratoriu suspendat din România, o lucrare de infrastructură care a demarat în 2013 şi a avut o întârziere de aproape un an în realizare, a fost inaugurat sâmbătă după-amiază, la ieşirea din Ploieşti. 450 de primari din Republica Moldova au dansat Hora Unirii pe noul pod.

Pasajul rutier, cu o soluţie arhitecturală unică în România, a fost construit în Blejoi, deasupra uneia dintre cele mai aglomerate şi periculoase intersecţii din Prahova, poziţionată la ieşirea din Ploieşti (pe DJ 102) către Păuleşti, Braşov (DN 1A) şi Buzău (DN 1B), transmite Adevărul.


 

Proiectul de infrastructură, unic în România, a demarat în august 2013, durata de implementare promisă atunci de autorităţi fiind de 24 de luni, adică 31 iulie 2015. Construcţia a fost finalizată abia acum după ce firma constructoare SCT (Societatea de Construcţii în Transport Bucureşti) a făcut o pauză de câteva luni în 2014, din cauza unui iminent faliment. Într-un final, aceeaşi firmă a terminat pasajul, care a fost inaugurat sâmbătă după-amiază. Chiar şi aşa, giratoriul suspendat nu va fi dat în folosinţă în totalitate pentru că mai sunt de pus la punct unele detalii tehnice – montarea dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie, iar stratul final de asfalt nu a fost turnat.

La inaugurarea de sâmbătă a pasajului, Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, reîntors în funcţie după controlul judiciar, a invitat aproximativ 450 de primari din Republica Moldova. „Astăzi este ziua unirii Basarabiei cu România, după calendarul gregorian (27 martie/9 aprilie 1918), de aceea i-am invitat pe primarii din Moldova la mai multe evenimente din Prahova şi pentru a vizita câteva proiecte pe fonduri europene din judeţ“, a explicat Mircea Cosma prezenţa acestora, potrivit Adevărul.
 

Întâmpinaţi cu fanfară şi steaguri, primarii moldoveni au dansat şi o Horă a Unirii pe giratoriul suspendat.

 

 

Citește mai multe pe Adevărul

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments