Un elev de clasa a XII-a din judeţul Iaşi a scăpat de stresul admiterii la facultate înainte să susţină bacalaureatul. Tânărul a participat la un maraton IT, organizat de Universitatea Tehnică, iar locul întâi pe care l-a obţinut i-a asigurat un loc la Facultatea de Automatică şi Calculatoare. Elevul trebuie acum să se hotărască dacă va studia la această instituţie, pentru că, încă de anul trecut, a fost admis şi la Facultatea de Informatică.
Cristian Vântur are 19 ani şi se pregăteşte să susţină examenul maturităţii. Tânărul din Paşcani nu are emoţii, pentru că a fost deja admis la două facultăţi.
Una dintre instituţii este Facultatea de Informatică din Iaşi, pentru că obţinut locul întâi la concursul de pre-admitere organizat anul trecut. Acum a fost admis şi la Facultatea de Automatică şi Calculatoare. Asta pentru că a câştigat un maraton IT, în faţa altor 19 elevi, scrie Digi24.
Cristian Vântur, elev: „Concursul a fost greu, au fost probleme dificile, mulţi concurenţi buni. Aşa că sunt mândru de mine. Încă nu m-am hotărât dacă mă duc la Facultatea de Automatică şi Calculatoare sau Informatică”.
Profesorii elevului de la Colegiul Mihail Sadoveanu din Paşcani au numai cuvinte de laudă.
Dorinel Mihai Crăciun, dirigintele elevului: „Un elev strălucit al şcolii noastre, a avut nenumărate participări la etapa naţională a concursurilor de matematică, de informatică şi s-a clasat pe poziţii onorante”.
La concursul IT s-au înscris şi peste 80 de studenţi, pentru că le poate asigura în viitor un loc de muncă. Din juriu au făcut parte reprezentanţi ai mai multor firme de profil din Iaşi.
Adrian Alexandrescu, şef lucrări în cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare Iaşi: „O oportunitate de a-şi testa abilităţile, iarăşi o chestie foarte importantă, dă bine la CV”.
Concursul a fost împărţit în patru probe, iar participanţii au putut lucra singuri sau în echipă. Tinerii clasaţi pe primul loc au plecat acasă cu un premiu de 400 de lei şi vouchere la diferite magazine din oraş.
(Sursa: digi24.ro)