Ancheta morții patronului Hexi Pharma, preluată de Parchetul General. Se vor face teste ADN

0
91

Ancheta accidentului în care a murit Dan Condrea, patronul Hexi Pharma a fost preluată de Parchetul General. Cazul va fi anchetat de procurorul care coordonează dosarul dezinfectanţilor în care Hexi Pharma a fost pusă sub urmărire penală. De altfel, Dan Condrea ar fi trebuit să fie audiat astăzi.

 

Esențiale pentru anchetă privind moartea sa sunt declaraţiile celor care l-au văzut ultima oară în viaţă. Potrivit poliţiştilor, e vorba despre un biciclist şi un şofer care a povestit că patronul Hexi Pharma l-a depăşit cu o viteză de peste o sută de kilometri la oră, chiar înainte de accident. Autoturismul implicat în accident a fost dus la Poliţia Ilfov, unde urmează să fie expertizat. Anchetatorii au reuşit să îl identifice pe Dan Condrea după actele găsite la faţa locului şi după declaraţia soţiei, care a recunoscut hainele în care era îmbrăcat.

 

Poliţiştii au cerut realizarea unor teste ADN pentru a confirma sută la sută că persoana care şi-a pierdut viaţa este patronul Hexi Pharma. Astăzi, legiştii vor face necropsia.

 

Alis Grasu, purtător de cuvânt al Ambulanţei Ilfov: „Un autoturism făcut bucăţi. În autoturismul respectiv, se aflase un bărbat de 40 de ani, care, la sosirea echipajului, era în afara autoturismului, cu leziuni extrem de grave, decedat din momentul impactului. Leziuni incompatibilie cu viaţa.”

 

Poliţiştii au încercat să identifice victima. Au reuşit să găsească doar actele de identitate. Şi doi martori care susţin că şoferul se deplasa cu o viteză foarte mare.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments