Arbitrii de la meciul lui Bute cu Badou Jack, anchetați. Oficialii WBC au suspiciuni asupra modului în care a fost făcută jurizarea

0
99

Lucian Bute a ratat șansa de intra în posesia titlului WBC la categoria supermijlocie, în urma remizei din lupta cu Badou Jack, deținătorul centurii. Însă, meciul de la Washington a stârnit controverse în rândul oficialilor din box.

 

Unul dintre arbitri i-a acordat victoria suedezului (117-111), dar ceilalţi doi au decis că rezultatul a fost 114-114. Astfel, decizia judecătorilor a pus bazele unei investigații din partea WBC. „Cei trei judecători ai partidei sunt lipsiţi de experienţă în luptele pentru titluri majore, însă toţi au primit aprobarea WBC şi a celor două staff-uri înainte de meci. E o decizie pe care Jack şi echipa sa o regretă acum, întrucât decizia finală nu le-a picat deloc bine”, a notat publicația Boxingscene.com.

 

Demararea anchetei a fost anunțată și de Mauricio Suliaman, președintele WBC: „Sunt extrem de dezamăgit de decizia celor doi arbitri WBC şi cu siguranţă ne vom ocupa de acest caz”.

 

Conform statisticii, Badou Jack ar fi trebuit să fie declarat învingătorul acestui meci, având un procentaj mai bun decât cel al românului, dar mai puțini pumni „aruncați”. Bute a trimis 857 de pumni, 21% ajungând la țintă, în timp ce Jack a lovit de 703 ori și a avut o eficiență de 40%.

 

(Sursa: EVZ.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments