Atunci când un prădător devine pradă. Moment incredibil, surprins cu o dronă (VIDEO)

0
119

O dronă a reuşit să înregistreze un moment incredibil în largul coastei Australiei. Filmul prezintă un grup de indivizi din specia falselor balene ucigaşe (Pseudorca crassidens) urmărind un rechin tânăr în apele din apropierea oraşului Cronulla, Sydney. Vânătoarea scurtă se termină cu reuşita uneia dintre balene. Aceasta prinde rechinul cu fălcile.

 

„Nu ne-am aşteptat să vedem ce am văzut … A fost un moment emoţionant. S-a întâmplat ca noi să fim acolo, în locul potrivit şi la momentul potrivit”, a declarat Bruno Kataoka, un pasionat de drone care a filmat momentul incredibil.

Această înregistrare a surprins un moment cu adevărat rar, fiindcă falsele balene ucigaşe nu sunt văzute foarte frecvent în această zonă a coastei australiene. În ciuda numelui înşelător, ele fac parte din familia delfinilor. Aceste cetacee pot creşte până la 6 metri, ceea ce-i face a treia cea mai mare specie de delfini oceanici.

După cum arată filmuleţul video, aceşti reprezentanţi ai speciei de delfini sunt vânători extrem de eficienţi în grup, cu toate că ei folosesc, de obicei, abilităţile pentru a vâna calmari sau peşte.

 

 

(Sursa: dcnews.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments