Bărbat muşcat de o viperă în Munţii Făgăraş, transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca

0
171
FOTO: adevarul.ro
Poză simbol
Un bărbat aflat în Munţii Făgăraş, care a fost muşcat, cel mai probabil, de o viperă, este transportat de urgenţă, sâmbătă seară, la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti au decis să îl transfere întrucât bărbatul, care a fost muşcat de degetul mare, are un edem în zona antebraţului.

 

Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, se afla într-o zonă muntoasă, în localitatea Buda, când a fost muşcat de degetul mare, cel mai probabil, de o viperă. O patrulă a Jandarmeriei Montane aflată în zonă s-a întâlnit întâmplător cu bărbatul. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş, Cătălina Turcea, jandarmii montani au sunat la 112 şi l-au preluat pe bărbat conducându-l până la baza barajului Vidraru.

 

Bărbatul a fost preluat de un echipaj al ambulanţei din zona localităţii Arefu şi, potrivit şefului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, Luminiţa Paul, era stabil hemo-dinamic în momentul în care medicii au ajuns la el. Bărbatul a fost dus iniţial la spitalul din Curtea de Argeş, iar apoi a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti.

 

Întrucât medicii de la această unitate sanitară au constatat că el prezintă un edem în zona antebraţului şi în condiţiile în care acesta nu a ştiut să spună exact ce anume l-a muşcat, specialiştii de la SJU Piteşti nu i-au administrat serul antiviperin şi au decis să fie transferat la un spital din Bucureşti. Astfel, bărbatul este transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, cu o ambulanţă de terapie intensivă.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments