Bruta care şi-a bătut iubita 22 de ore fără încetare, condamnat la închisoare cu suspendare

0
128

Bărbatul care și-a sechestrat și bătut 22 de ore fosta iubită a fost condamnat definitiv de completul de judecată al Curții de Apel Timișoara. Adrian Claudiu Bajusz și-a agresat iubita în septembrie anul trecut. El nu va face pușcărie, iar timp de patru ani îi e interzis să se apropie de victima sa sau de familia acesteia.

22 de ore – atât a durat coșmarul Georgianei, o tânără de 26 de ani. Totul s-a petrecut într-un apartament din zona Soarelui din Timișoara, unde locuia bărbatul.

„M-a întrebat dacă l-am înşelat şi dacă am dus pe cineva la el în apartament. Pentru că nu a primit răspunsurile care le dorea el a început să dea cu palma, apoi cu cureaua peste spate şi le alterna cu pumni. Bătaia a fost aproape continuă. Nu m-am putut apropia de telefon că nu m-a lăsat. A smuls părul din capul meu precum smulgi iarba. Stătea pe scaun în bucătărie, mă ţinea cu dreapta şi cu stânga îmi smulgea părul din cap. M-a dat cu capul de mai multe ori în perete până am făcut gaură în peretele de rigips. Cât m-a bătut a băut întruna, La un moment dat l-am întrebat dacă vrea să mă omoare şi mi-a spus că nu s-a hotărât. Pe la 2 noaptea a zis că mă dă unui proxenet”, a povestit Georgiana pentru PRESSALERT.ro.

Georgiana a reuşit să scape când agresorul i-a dat voie să plece să ia ţigări. După ce Judecătoria Timișoara l-a condamnat la 10 luni cu executare, după decizia Curții de Apel, pedeapsa a fost mărită la 2 ani și 6 luni, însă cu suspendare, astfel că Bajusz Claudiu scapă de gratii. Timp de patru ani trebuie să păstreze o „distanță regulamentară” față de victima sa neavând voie să se apropie mai mult de 200 de metri.

 

 

(Sursa: PRESSALERT.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments