Cheltuieli aberante la CNADNR. Daca în urmă cu zece ani Bechtel a decontat mese de biliard pentru justificarea banilor cheltuiţi pentru construirea autostrăzii Transilvania, italienii de la Salini Impregilo au justificat avansul încasat de la stat pentru autostrada Lugoj-Deva prin facturi care nu au nicio legătură cu construcţia de autostrăzi, cum ar fi cele pentru albirea dinţilor.
Un raport de evaluare şi control al capacităţii administrative al celor de la Ministerul Fondurilor Europene a scos la iveală fapte şocante. Italienii de la Salini-Impregilo, firma care se ocupă de construirea lotului 2 de la autostrada Lugoj-Deva, au justificat avansul încasat de la statul român cu facturi eliberate pentru tot felul de servicii şi bunuri, care nu au legătură cu realizarea unei autostrăzi.
Printre acestea se numără tratamente de albire a dinţilor, masaje terapeutice, cheltuieli de protocol, dar şi rate la o maşină Range Rover Evoque.
Potrivit legislației, Salini-Impregilo și SECOL Societa Edile Construzioni e Lavori au primit la demararea lucrărilor un avans de 84,4 milioane lei, fără TVA, respectiv 15% din valoarea contractul pentru lotul 2 Lugoj-Deva, în valoare totală de 562 milioane lei, fără TVA.
Controlorii MFE atenționează CNADNR că aceasta are obligația de a recupera avansurile și de a sesiza Direcția Națională Anticorupție, exceptând cazul în care aceste cheltuieli au fost incluse din eroare în deconturi. Altfel, statul român riscă să piardă finanţarea nerambursabilă de la Comisia Europeană.
Compania a lucrat şi pe autostrada Sibiu – Oraştie Lot 3, autostradă închisă la nici un an de la inaugurare după ce s-a descoperit apă la zece metri sub autostradă și au apărut fisuri în asfalt. Autostrada a fost şi demolată parţial între timp.
Astfel de situații nu reprezintă o excepție pentru CNADNR. În urmă cu zece ani constructorul Bechtel a trimis CNADNR spre decontare facturi pentru diverse obiecte fără legătură cu autostrada, precum pentru mese de biliard, chiuvete folosite, televizoare color, fiare de călcat sau ceasuri pentru bărbaţi.
Niciun oficial nu a putut fi contactat pentru a ne confirma informaţiile.
(Sursa: b1.ro)