Colegii și licee din Iași, prezente la Salonul Ofertelor Educaţionale, Ediţia a XIII-a

0
245

Salonul ofertelor educaţionale, eveniment de tradiţie pentru învăţământul preuniversitar ieşean, reuneşte colegii şi licee teoretice, vocaţionale şi tehnologice care prezintă ofertele educaţionale pentru absolvenţii claselor a VIII-a. Ediţia din acest an are loc joi, 12 mai, în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi. Deschiderea festivă a evenimentului are loc la ora 10:00, în Aula Universităţii „Gh. Asachi” Iaşi, fiind invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, părinţi, elevi, reprezentanţi ai asociaţiilor şi organizaţiilor neguvernamentale din judeţul Iaşi.

 

Vizitarea standurilor la care vor fi prezentate ofertele educaţionale ale colegiilor şi liceelor din judeţul Iaşi pentru absolvenţii claselor a VIII-a se va realiza în ziua de joi, 12 mai, între orele 11.00 şi 17.00.

 

Organizatorii evenimentului sunt Inspectoratul Şcolar Judeţen Iaşi şi Centrul Judeţan de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi.

 

Alegerea rutei şcolare şi planificarea carierei sunt procese complexe de identificare a paşilor care trebuie parcurşi pentru dezvoltarea carierei şi presupun stabilirea obiectivelor, a acţiunilor care vor fi realizate, a resurselor necesare, a termenelor, responsabilităţilor, a rezultatelor concrete aşteptate, precum şi  eliminarea obstacolelor. Aceste procese de învăţare şi adaptare la diferite roluri exercitate de catre o persoană pe parcursul vieţii includ diferite stadii aflate în succesiune cronologică şi presupun medierea între factorii de personalitate şi cerinţele sociale, în beneficiul individului.

 

În contextul educaţional românesc finalizarea clasei a VIII-a vine şi cu necesitatea luării unei decizii cu privire la traseul educaţional ulterior gimnaziului. Este un moment important pentru fiecare absolvent de gimnaziu. Absolvenţi, familiile acestora, profesori şi prieteni încearcă să răspundă la o întrebare care îi frământă pe toţi: care este şcoala cea mai potrivită?

 

În acest moment al parcursului personal şi profesional, decizia privind caiera reprezinta selecţia unei alternative educaţionale din mulţimea de variante disponibile la un moment dat.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments