Copii care violează copii. Caz ȘOCANT, instrumentat de procurorii din Galați

0
176

FOTO: adevarul.ro

Tribunalul Galaţi a stabilit legalitatea sesizării instanţei şi urmează să pronunţe un verdict în cazul lui Daniel Amin Midoi (14 ani), trimis în judecată pentru viol, după ce acesta a întreţinut în mai multe rânduri raporturi sexuale orale şi anale cu un copil de 7 ani chiar la domiciliul acestuia din urmă.
Daniel Amin Midoi este instituţionalizat în adăpostul de zi şi noapte pentru copii străzii din Galaţi, iar unei gălăţence, Ecaterina Palade, i s-a făcut milă de el, astfel că ocazional îl mai primea în casă, pentru a-i da de mâncare şi a-l lăsa să se joace cu copilul său, în vârstă de 7 ani, scrie Adevărul.
 
Minorul instituţionalizat are şase clase, dar în ultima perioadă nu s-a mai dus la şcoală. Prefera să vină la familia Palade, pentru a juca diverse jocuri pe calculator cu băiatul acestora. După câteva luni, femeia a aflat cu groază chiar de la micuţ că minorul în vârstă de 14 ani l-a violat anal şi oral în mai multe rânduri în perioada martie 2015-mai 2015.
 
Familia l-a reclamat pe Daniel Amin Midoi la Poliţie, iar minorul a recunoscut cu nonşalanţă ce făcuse.Procurorii au stabilit că Daniel Amin Midoi a profitat de imaturitatea copilului şi i-a promis diverse lucruri, cum ar fi telefoane mobile sau tablete, pentru a-l lăsa să întreţină raporturi sexuale cu el.Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi l-a trimis în judecată pe minorul de 14 ani pentru viol, după ce s-a stabilit că a avut discernământ, în ciuda vârstei pe care o are.
 
Familia Palade s-a constituit parte civilă în procesul penal şi cere daune materiale de 500 de lei şi daune morale de 3.000 de lei.Tribunalul Galaţi a stabilit legalitatea sesizării instanţei în acest caz, dar pentru că Daniel Amin Midoi a recunoscut ce a făcut, procesul s-a transformat într-o simplă formalitate, iar judecătorii trebuie să stabilească acum ce pedeapsă îi vor aplica adolescentului violator. 
 
 
(Sursa: adevarul.ro)
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments