Situaţia din Venezuela se complică pe zi ce trece. Conform ultimei măsuri disperate luate de guvernul lui Nicolas Maduro, cetăţenii vor trebui să folosească amprentele pentru a-şi cumpăra alimentele de bază.
Adoptarea scanerelor biometrice a devenit o realitate, chiar dacă proiectul a fost lansat cu câţiva ani urmă de către preşedintele Nicolas Maduro. Programul se numeşte „Amprente pentru Alimente”, conform ziarului Miami Herald. Pe baza lui, oamenii vor putea să obţină produse de bază, medicamente şi alte provizii doar de la magazinele deţinute de stat.
Maduro a precizat că amprentarea este necesară pentru a pre-întâmpina haosul şi pentru a evita ca alimentele, care vor avea preţuri controlate, să fie revândute pentru profit.
Consumatorii trebuie, de asemenea, să îşi prezinte actele de identitate.
După fostul preşedinte marxist Hugo Chavez a introdus legi socialiste care controlează preţurile şi schimbul valutar, Venezuela se confruntă cu o penurie masivă de alimente. Situaţia a fost agravată de scăderea preţurilor globale la petrol, care au redus bugetul ţării deja aflate în prag de colaps.
Cozile la alimente sunt uriaşe, oamenii stând deseori peste noapte şi dormind acolo pentru a nu-şi pierde locul. Magazinele sunt păzite deja de soldaţi înarmaţi.
Populaţia a ieşit de mai multe ori pe străzi pentru a protesta împotriva situaţiei dezastruoase a economiei. Soldaţii şi poliţiştii au fost trimişi pe străzi pentru a controla situaţia şi pentru a preveni apariţia unor revolte în masă.
În 18 mai, poliţia a folosit gaze lacrimogene în Caracas pentru a opri miile de manifestanţi care doreau să ajungă la sediul Comisiei Electorale, cerând organizarea unui referendum privind demiterea lui Maduro.
Guvernul lui Maduro a învinuit SUA pentru haosul creat şi a declarat că Washingtonul complotează pentru a răsturna conducerea Venezuelei, avertizând populaţia că ar putea urma o invazie iminentă a SUA.
În martie 2015, preşedintele american Barack Obama a emis un ordin care eticheta guvernul venezuelean drept o ameninţare pentru securitatea naţională a SUA şi emitea sancţiuni împotriva acestuia.
În 13 mai, Maduro a declarat stare de urgenţă timp de 60 de zile şi a acordat armatei şi preşedinţiei putere sporită. Adunarea Naţională (versiunea venezueleană a Parlamentului) a votat împotriva legii, afirmând că submineazp democraţia şi că este determinată de criza economică majoră prin care trece în prezent Venezuela.
(Sursa: Epoch Times România)