Dintre cei peste 4.000 de copii dispăruţi de acasă în ultimul an, cei mai mulţi au plecat voluntar

0
170

4.200 de copii au dispărut de acasă în ultimul an, iar peste 97% dintre cazuri reprezintă părăsiri voluntare ale domiciliului. Cele mai multe dispariții sunt înregistrate în rândul adolescenților, potrivit datelor puse la dispoziţia organizaţiei Salvaţi Copiii România de către Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), Direcţia de Investigaţii Criminale.

 

Din totalul copiilor dispăruți în perioada 15 mai 2015 – 15 mai 2016, 132 sunt mai mici de 10 ani, 1277 au vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani și 2791 sunt mai mari de 14 ani. Minorii pleacă intenționat de la domiciliu sau din centrele de ocrotire a copiilor, pe o perioadă nedeterminată, cele mai multe dispariții fiind înregistrate în București, Iași și Constanța. Majoritatea copiilor au fost găsiți, astfel încât, pe 15 mai anul acesta, în evidențele instituțiilor responsabile se mai aflau doar 338 de minori dispăruți.

 

Potrivit reprezentanților IGPR, ca și în anii predecenți, principalele motive care îi determină pe copii să își părăsească familia sau centrele de ocrotire sunt neglijarea, lipsa de supraveghere, conflictele, abuzurile, lăsarea în grija bunicilor sau a altor rude, odată cu plecarea aparținătorilor legali la muncă în străinătate, lipsa comunicării cu părinţii, lipsa de educație, abandonul școlar și influenţa anturajului negativ, consumul de alcool și substanțe halucinogene sau situația economică precară a familiei. Din datele oferite de Federația Europeană pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual, la nivel european, cele mai multe dispariții voluntare au loc în cazul copiilor cu vârsta de 15 ani. 54% dintre cazurile de dispariții raportate la hotline-urile ONG-urilor membre ale federației s-au dovedit a fi dispariții voluntare.

 

„În viziunea copiilor, fuga de acasă reprezintă o soluție imediată la problemele cu care se confruntă, fără să realizeze că se expun unor pericole majore, precum exploatarea sau abuzul. Această problemă trebuie soluționată prin oferirea unor modele concrete de depășire a perioadelor dificile prin care trec minorii și prin crearea unor mecanisme eficiente de prevenire, adresate atât copiilor, cât și adulților care îi îngrijesc.” – Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România

 

În acest sens, pe 25 mai, cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor Dispăruți, Salvaţi Copiii România, în calitate de membru al Federaţiei Europene pentru Copiii Dispăruţi și Exploataţi Sexual, Missing Children Europe, și al Organizației AMBER Alert Europe, organizează workshop-ul „Liberi și în siguranță”, la care vor participa adolescenți – membri ai Consiliilor Școlare ale Elevilor și ai Consiliului Municipal al Elevilor București – și reprezentanți cheie ai comunității bloggerilor din România.

 

Workshop-ul este realizat în dorința de a oferi copiilor modele concrete de soluționare a problemelor și de luare a unei decizii, ce pot funcționa atât în grupul de prieteni, cât și în familie, în vederea îmbunătățirii relației cu părinții, ca factor de prevenire a disparițiilor voluntare.

 

Ca în fiecare an, campanii de informare se vor desfăşura la nivel naţional – în Timişoara, Iaşi, Suceava, Târgu Mureş, Dolj, Braşov, Neamţ, Vaslui, Hunedoara, Caraş Severin, Argeș, Constanța, în şcoli şi licee, care constau în workshop-uri cu părinți, profesori și copii, campanii stradale și campanii interactive de informare prin forumuri. Toate acestea au scopul de a-i ajuta pe copii să conștientizeze riscurile asociate disparițiilor voluntare, de a facilita identificarea timpurie a dificultăților cu care copiii se confruntă și de a asigura intervenția în cadrul unui parteneriat eficient între persoanele resursă și autorități – părinți, profesori, consilieri școlari, psihologi și poliție.

 

Mai mult, Salvați Copiii organizează regulat întâlniri cu consilierii şcolari, pentru identificarea copiilor şi a familiilor aflate în situaţii de risc. Acestea sunt incluse în programele de consiliere și beneficiază de suport educaţional și activităţi de timp liber, în cadrul Centrelor de Consiliere pentru Părinţi, Centrelor Educaţionale şi Centrelor Creştem Împreună (pentru copii ai căror părinţi muncesc în străinătate).

 

Din anul 1983, ziua de 25 mai este dedicată copiilor dispăruţi, iar la nivel mondial sunt organizate acţiuni care au scopul de a sensibiliza opinia publică cu privire la problematica copiilor declaraţi dispăruţi în întreaga lume. În calitatea sa de organizaţie-umbrelă, Missing Children Europe reprezintă 30 de organizaţii neguvernamentale din 24 ţări membre europene. Fiecare dintre aceste organizaţii activează în domeniul prevenirii şi ajutorării victimelor în caz de dispariţie şi/sau exploatare sexuală.

 

Misiunea Salvați Copiii România, ca membru al Missing Children Europe, este de a proteja copiii de orice formă de violență, abuz sau neglijare, care este cauzată sau este un rezultat al dispariției acestora. În România, Centrele de Consiliere pentru Părinţi, Centrele Educaţionale şi centrele Creştem Împreună (pentru copii ai căror părinţi muncesc în străinătate) funcţionează la nivel naţional şi furnizează servicii de evaluare, consiliere psihologică şi parenting pentru copii şi părinţi, suport educaţional pentru copii, activităţi de socializare și timp liber pentru copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, şi suport psihologic şi educaţional pentru rudele în grija cărora au rămas aceşti copii.

 

La sfârșitul anului 2014, Salvați Copiii România a devenit membru al AMBER Alert Europe, platforma europeană de alertă pentru salvarea copiilor, pentru a beneficia de cele mai bune practici în găsirea copiilor dispăruţi aflaţi în pericol, din țări precum Marea Britanie, Polonia sau Olanda. În acest sens, scopul Salvați Copiii România este de a îmbunătăți structurile deja existente şi de a solicita publicului larg să fie prezent şi să se implice în găsirea copiilor dispăruţi considerați în pericol de către poliție, și anume copiii răpiţi, copiii traficaţi şi copiii care au fugit în circumstanţe periculoase. Informaţii despre aceşti copii, precum și fotografii sau nume, sunt difuzate doar în cazul în care poliţia  decide că diseminarea acestora în rândul publicului larg este un demers ce ajută la găsirea copiilor.

 

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României.

 

Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi, familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat îşi acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil.

 

În calitate de membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participa
re, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 26 de ani de activitate, peste 1.340.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments