Actriţa Eva Longoria, fosta vedetă a serialului de succes „Desperate Housewives/ Neveste disperate”, s-a căsătorit cu mogulul media mexican Jose ‘Pepe’ Baston, sâmbătă, la o reşedinţă privată cu vedere spre lac din Valle de Bravo, în apropiere de Ciudad de Mexico.
Ceremonia a avut loc în aer liber într-un loc pitoresc din apropierea lacului, iar fotografiile apărute o înfăţişează pe mireasă purtând o rochie albă fără mâneci, cu un văl alb, lung. În jur de 200 de invitaţi au participat la eveniment, iar ziua cea mare s-a încheiat cu un spectacol de artificii. Evenimentul a fost organizat de sora lui Bastón, Rosalia, iar ceremonia a fost oficiată de Părintele Pedro atât în engleză, cât şi în spaniolă. Deşi Longoria nu a avut domnişoare de onoare, fiicele lui Bastón, Tali şi Mariana au mers înaintea cuplului deschizând ceremonia.
„S-au căsătorit la altar sub o multitudine de luminiţe”, a declarat o sursă pentru People.com. „A fost foarte romantic. Eva a avut părul liber şi a zâmbit de-a lungul întregii ceremonii. El a purtat un costum gri.” Printre cei aproximativ 200 de invitaţi care s-au alăturat fericitului cuplu pentru a sărbători momentul, s-au numărat prieteni faimoşi precum Victoria şi David Beckham, surprinşi la rândul lor în fotografiile luate de paparazzi.
Potrivit unor surse, printre invitaţii de marcă s-ar fi aflat şi Ricky Martin, Katy Perry, dar şi actorii Penelope Cruz, Mario Lopez, Amaury Nolasco şi Jaime Camil. Fosta cântăreaţă şi actual designer Victoria se pare că ar fi creat rochia de nuntă a prietenei sale, Eva Longoria.
(Sursa: romanialibera.ro)