EXCLUSIV. Fenechiu, al doilea „Liviu Avram”: CCR va analiza dreptul de a scrie cărți în pușcării

0
204

Deținuții-scriitori și-au găsit în Relu Fenechiu liderul care să le redea dreptul de a face știință. Un judecător din Vaslui a consimţit la o cerere a fostului lider PNL Iaşi. Magistratul a trimis Curţii Constituţionale solicitarea de a analiza dacă Ordonanţa care blochează scăderea pedepselor pentru scriitorii-puşcăriaşi este neconstituţională. Ca efect al acestei Ordonanţe, Fenechiu a pierdut dreptul de a fi eliberat cu cinci luni mai devreme.

 

Relu Fenechiu mută scandalul scriitorilor din puşcării la Curtea Constituţională a României (CCR). Fostul ministru al Transporturilor a invocat într-un proces deschis la Judecătoria Vaslui excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă care suspendă reducerea pedepsei deţinuţilor care scriu cărţi în penitenciar. Instanţa a admis, în urmă cu câteva zile, sesizarea CCR, care va stabili dacă prevederile actului normativ sunt sau nu constituţionale.

 

Miza: ianuarie sau mai 2017

Relu Fenechiu, care execută în Penitenciarul Vaslui o pedeapsă de cinci ani de închisoare primită în dosarul „Transformatorul”, vrea să iasă cât mai repede de după gratii. Fostul ministru al Transporturilor, care a depus trei brevete şi a scris două cărţi în închisoare, este nemulţumit de prevederile Ordonanţei de Urgenţă din ianuarie 2016 care suspendă până la 1 septembrie 2016 diminuarea perioadei de detenţie pentru deţinuţii care elaborează lucrări cu caracter ştiinţific sau invenţii brevetate în timpul executării pedepsei.

Încarcerat în ianuarie 2014, Fenechiu ar trebui să fie eliberat la termen, teoretic, în mai 2017, dar, dacă i s-ar recunoaşte contribuţiile ştiinţifice, ar putea veni acasă în decembrie 2016.

 

Sesizarea lui Relu Fenechiu va fi judecată de Curtea Constituţională

Succes acolo unde cei mai mulţi pierd

S-a ajuns aici după ce Fenechiu a deschis la Judecătoria Vaslui un proces împotriva închisorii în care este încarcerat, susţinând că i-au fost încălcate drepturile, iar la ultimul termen de judecată a invocat o excepţie de neconstituţionalitate.

Cele mai multe dintre aceste solicitări sunt respinse, dar Fenechiu a avut succes. “Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din OUG 2/2016, privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, raportată la Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocată de petentul Fenechiu Relu, în prezent deţinut în Penitenciarul Vaslui”, a decis Judecătoria Vaslui, la termenul din 26 aprilie.

În următoarea perioadă, în decurs de câteva săptămâni, CCR urmează să decidă dacă prevederile actului normativ sunt sau nu legale.

 

Cercetările deţinutului

După gratii, Fenechiu a elaborat lucrări ştiinţifice şi invenţii. Potrivit datelor Ministerului Justiţiei, ieşeanul este autorul lucrării „Itinerarii duhovniceşti în judeţul Iaşi”, publicată în 2015 la Editura Vasiliana 98 din Iaşi, şi pentru care a primit o recomandare de la preotul profesor Vasile Nechita  de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa.
În cazul cărţii „Ingineria avansată – soluţie strategică pentru o dezvoltare durabilă a regiunii de nord-est”, coordonator ştiinţific a fost profesorul universitar doctor Alexandru Trifu de la Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi. Lucrarea a fost publicată la Editura Performantica, tot din Iaşi. Pentru aceste două lucrări, fostul ministru al Transporturilor ar fi beneficiat de o reducere a pedepsei cu 60 de zile.

 

Cele trei invenţii

De asemenea, Fenechiu a depus, anul trecut, la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) trei cereri pentru brevete de invenţie: microhidrocentrală plutitoare, cric încorporat în maşină şi stingător auto cu senzori. Dacă cererile erau admise de OSIM, iar Ordonanţa din ianuarie nu suspenda procedura reducerii pedepselor pentru deţinuţii-scriitori şi inventatori, Fenechiu ar mai fi beneficiat de alte trei luni în minus la pedeapsă. În total, pentru două cărţi publicate şi trei invenţii brevetate, ieşeanul avea toate şansele să fie liberat condiţionat cu cinci luni mai devreme. 

Încarcerat în ianuarie 2014, fostul ministru al Transporturilor, are de ispăşit 5 ani de închisoare, respectiv 60 de luni. Potrivit legii, poate fi eliberat condiţionat după ce a executat două treimi din pedeapsă, dacă va fi apreciat ca un deţinut-model.

 

Citește și De râsul lumii: Frații Fenechiu și Damian au luat-o pe calea duhovniciei. Cărți în pușcărie, scrise la indigo

 

Motivaţia Ordonanţei: prea mulţi deţinuţi-scriitori

Prin OUG 2/2016, intrată în vigoare în februarie 2016, au fost suspendate până în 1 septembrie 2016 prevederile privind posibilitatea deţinuţilor de a-şi micşora pedepsele cu 30 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică scrisă în închisoare sau pentru fiecare invenţie sau inovaţie brevetată. Executivul a decis suspendarea prevederilor şi nu eliminarea lor, precizând că a ţinut cont şi de obiecţiile Consiliului Superior al Magistraturii.

Măsura suspendării a fost acceptată de prim-ministrul Dacian Cioloş, care a dispus şi formarea unui grup de lucru interministerial care să gândească un mecanism de evaluare a caracterului ştiinţific al lucrărilor scrise de deţinuţi.

Potrivit unor date transmise de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la solicitarea Ministerului Justiţiei, în perioada 2013-2015, 188 de deţinuţi au scris şi publicat peste 400 de cărţi. Calitatea ştiinţifică a multora dintre acestea lăsa mult de dorit.

 

Toader, ieşind de la petrecerea lui Fenechiu (Foto: evz.ro)

Ce va face Tudorel Toader?

Judecătorul constituţional Tudorel Toader, actual rector al Universităţii „Al.I. Cuza” a ajuns la Curtea Constituţională la propunerea PNL, în 2006, prin influenţa lui Fenechiu, care era unul dintre pilonii partidului la acea vreme. Toader era în acea perioadă şi un apropiat al lui Fenechiu, fiind prezent, pe 3 iulie 2008, la petrecerea dată de acesta cu ocazia zilei sale de naştere. Este greu de imaginat ce va face judecătorul în acest dosar, judecătorii constituţionali neavând posibilitatea să se abţină.   

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments