Moartea tragică a mijlocaşului dinamovist se va răsfrânge cel mai rău, din păcate, asupra familiei sale. Fotbalistul camerunez era căsătorit şi avea o fiică în vârstă de doar doi ani.
Ekeng ar fi trebuit să revină în Franţa săptămâna viitoare pentru a-şi petrece vacanţa de vară împreună cu fiica şi soţia sa. Soţia şi rudele sale îl vizitaseră cu o zi înaintea decesului. Ultima fotografie postată de sportivul camerunez pe contul său de Instagram în urmă cu doar o săptămână îl arată pe fotbalist împreună cu fiica sa, celebrând ziua ei de naştere. Fetiţa fotbalistului împlinise doi ani.
De asemenea, Gazeta Sporturilor relatează că Patrick Ekeng a lăsat un status emoţionant pe contul său de WhatsApp, modificat ultima dată pe 26 martie, ziua în care internaţionalul camerunez împlinise 26 de ani: „Mulţumesc, Doamne, pentru încă un an, dă-mi sănătate, tu cunoşti dorinţele inimii mele. Glorie lui Iisus”.
Mijlocaşul: „Le datorez totul!”
Surse prezente la Spitalul Floreasca vineri seară susţin că mai multe rude ale lui Patrick Ekeng rămase în România au ajuns la spital după ce acesta a fost internat de urgenţă, incluzându-l pe fratele fotbalistului. Directorul sportiv al clubului Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat că soţia lui Ekeng a fost informată despre decesul acestuia şi va sosi în cursul zilei de sâmbătă în România.
Alte detalii despre familia lui Patrick Ekeng nu sunt cunoscute. Într-un interviu din octombrie 2013 pentru site-ul de sport camerunez Mboa Football, fotbalistul a evidenţiat importanţa familiei în viaţa sa: „Familia este centrală pentru echilibrul vieţii unui sportiv. Pentru mine este vitală deoarece sufăr atunci când cariera mea nu merge bine, iar familia mă susţine orice s-ar întâmpla, aşa că le datorez totul. Lumea fotbalului este un miraj; câteodată totul merge prea rapid şi se pot uita multe. Familia mă ajută să-mi aduc aminte de unde am plecat şi ce am făcut pentru a ajunge aici…”
Patrick Claude Ekeng Ekeng s-a născut pe 26 martie 1990 în capitala cameruneză Yaounde, şi a jucat pentru echipa locală Canon între 2006 şi 2009. Într-o coincidenţă tragică, acesta este acelaşi club la care a început fotbalul profesionist Marc-Vivien Foe, un alt jucător camerunez decedat în condiţii similare. Pe 23 iunie 2003, Foe s-a prăbuşit pe teren în timpul unei partide între reprezentativele Camerunului şi Columbiei contând pentru Cupa Confederaţiilor, decedând în scurt timp la spital; cauza decesului a fost o boală cardiacă.
Ekeng a plecat în Europa în 2009 unde a evoluat pentru Le Mans şi Rodez AF în Franţa, Lausanne-Sport în Elveţia, Cordoba CF în Spania, înainte de a ajunge în această iarnă la Dinamo.
(Sursa: adevarul.ro)