Proiectul privind reabilitarea primelor blocuri reabilitate termic cu ajutorul fondurilor europene a ajuns la etapa licitaţiei. Anunţul privind proiectarea primelor 36 de blocuri care vor fi reabilitate a fost validat de Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice, urmând să fie publicat și în Sistemul electronic de achiziţii publice, anunță reprezentanții administrației ieșene.
„Proiectul vizează o serie mai largă de acţiuni, cum sunt reabilitările termice, dar se va ţine cont şi de confort şi eficienţă energetică. Se vor putea reface terase, înlocui echipamente şi instalaţii, dar şi monta, moderniza sau înlocui lifturi. Au fost propuse doar blocurile care au acord de principiu de la minim două treimi dintre proprietari. Blocurile au fost stabilite în urma dezbaterilor cu ieşenii. Suma totală estimată este de 600.000 de lei, inclusiv TVA. Deschiderea ofertelor va avea pe 22 iunie”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica.
Acesta a adăugat că cele 36 de proiecte tehnice vor beneficia de fonduri europene prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.
Contribuţia fiecărei asociaţii de proprietari va fi stabilită după finalizarea proiectului tehnic. Cele 36 de blocuri se află pe şoseaua Păcurari (549, 556, 557, 583, T7, T6, T1), str. Străpungerii Silvestru (CL10, CL17), bdul. Nicolae Iorga (Z4), str. Tabacului (257), Aleea Sucidava (261), bdul. Ştefan cel Mare şi Sfânt (A), str. Grădinari (F1-1), str. S. Şchiopu (F-4), str. Arcu (CL5, CL6), bdul. Dacia (SA3), şos. Nicolina (A4, 978C), str. Plantelor (753, 754), Splai Bahlui (B, B1), şos. Naţională (251), str. Eternitate (305), str. I. Lozonschi (C1, C2), str. Horia (Horia 1, Horia 2), str. Cuza Vodă (C, D), bdul. Poitiers (C6), str. Toma Cozma (8), Piaţa Unirii nr. 5 (scările A şi B) şi str. Vitejilor (SC13).