Fostul șef al IPJ Mureș, condamnat la închisoare cu suspendare pentru 30 de basculante de pământ primite drept MITĂ

0
106

Fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judetean Mureş, Valentin Pescari, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de 5 ani, după ce a primit mită 30 de basculante de pământ.

 

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 10 zile.

 

Potrivit rechizitoriului, în sarcina chestorului de poliţie Valentin Pescari s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în formă continuată. Acesta i-a pretins lui Giurea Teodor, fost director al Administratiei Bazinale de Apa (ABA) Mureş, în data de 4 octombrie 2011, 30 de autobasculante de câte 30 de tone cu pământ rezultat din decolmatarea unui pârâu, în vederea amenajarii unei parcele de teren care aparţinea chestorului de politie. Pământul urma apoi să fie nivelat cu un buldozer, pe cheltuiala ABA Mures.

 

„Pretinderea a fost făcută pentru ca, în schimb, Pescari Valentin, în virtutea atribuțiilor sale de serviciu, să dispună mutarea unei rude a lui Giurgea Teodor, lucrător al IPJ Mureș, la un alt serviciu din cadrul IJP Mureș. La data de 26 octombrie 2011, inculpatul Pescari Valentin i-a mai pretins inculpatului Giurgea Teodor repararea, de asemenea pe cheltuiala ABA Mureș, a unui autovehicul aparținând I.P.J. Mureș. Anterior, chestorul Pescari Valentin dispusese transferarea rudei lui Giurgea Teodor și se angajase față de acesta din urmă că o va muta din nou, la un alt compartiment, potrivit aptitudinilor sale”, precizează actul de sesizare al instanței.

 

(Sursa: libertatea.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments