Elevii se întorc, miercuri, la şcoală, după vacanţa de primăvară, potrivit structurii anului şcolar 2015-2016, publicată de Ministerul Educaţiei.
Elevii mai au cursuri între 4 aprilie şi 24 iunie, după care intră în vacanţa de vară. Excepţie de la regulă fac elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a, care susţin la vară examenele naţionale. Aceştia termină mai devreme şcoala pentru a se pregăti pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, potrivit Mediafax.
Astfel, elevii de clasa a VIII-a termină cursurile pe 17 iunie, iar cei de clasa a XII-a termină cursurile pe 3 iunie.
Tezele din semestrul al II-lea se susţin, de regulă, până la data de 20 mai.
De asemenea, în lunile mai- iunie, elevii de clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor susţine Evaluările Naţionale. Astfel, elevii de clasa a II-a susţin evaluarea în perioada 6-10 iunie (scriere şi citire în limba română şi matematică), cei de clasa a IV-a au evaluarea în perioada 30 mai – 2 iunie (română şi matematică), iar elevii de clasa a VI-a vor avea evaluarea pe 23 şi 24 mai (limbă şi comunicare; matematică şi ştiinţe), potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei.
Potrivit metodologiei de organizare a acestor evaluări naţionale, rezultatele nu se afişează şi nu se trec în catalog. În schimb, profesorii trebuie să construiască planuri individualizate de învăţare pe baza cărora elevii să poată recupera materia. Rezultatele de la teste, precum şi planurile individuale sunt comunicate elevilor şi părinţilor individual, în condiţii de confidenţialitate.
(Sursa: libertatea.ro)