Imobiliare de Breazu care-ţi mută nasul. Investiţie urât mirositoare în apropiere de Iaşi: au venit la aer curat şi au dat de coşmar

0
1921

Fostul patron de la Express Credit Amanet, lansat în imobiliare, a pornit cu stângul în noua afacere. Vecinii unui ansamblu de blocuri şi de case din Breazu îl acuză pe Bogdan Gheorghiu că le-a transformat viaţa în coşmar. Problema principală o cauzează dejecţiile care erau deversate într-o groapă şi pe imaş.

 

Probleme mari la un bloc construit la intrarea în satul Breazu. Mai mulţi cetăţeni din zonă s-au plâns de faptul că deversarea dejecţiilor s-ar face printr-o conductă îngropată în pământ, ce trece pe sub Drumul Judeţean 282 şi că imaşul comunal a fost transformat într-o mlaştină urât mirositoare. Mai mult, în spatele blocului, la câţiva metri de mai multe case, a fost săpată o groapă unde sunt deversate dejecţii şi apă menajeră.

Potrivit actelor, blocul are trebui să aibă demisol, parter, două etaje şi mansardă, adică cinci nivele. În realitate sunt şase nivele plus un pod locuit.

 

Dejecţii deversate pe imaş

Mai multe persoane din zona Breazu au depus reclamaţii după problemele create de blocul construit la intrarea în Breazu de omul de afaceri Bogdan Gheorghiu. „De la bloc este trasă o conductă pe sub drumul judeţean, prin care sunt deversate pe imaşul comunal dejecţiile şi apa menajeră de la bloc. Pe poartea stângă a drumului, care are denivelări foarte mari din cauza acestei conducte, se vede foarte bine pe unde a fost trasă acea conductă, deoarece nu a mai crescut iarba. Pe imaş, unde sătenii pasc animale şi unde copiii din sat mai vin să se joace, s-a creat o adevărată mlaştină, care este un real pericol“, spune unul dintre locuitorii din localitate.

Potrivit Planului Urbanistic de Detaliu (PUD), în zona amplasamentului există printre alte utilităţi şi canalizare. În schimb, la pagina 81 din acelaşi PUD se menţionează că zona nu este racordată la reţeaua de canalizare, apele uzate menajere urmând a fi preluate de o mini-staţie de epurare.

„Nu are nicio mini-staţie de epurare. Este o mare minciună. Gândiţi-vă că la 30 de apartamente, se consumă aproximativ 7-10 metri cubi de apă zilnic. Toată acea apă menajeră şi dejecţiile nu sunt epurate“, susţine o altă persoană din Breazu.

 

Groapa în care sunt deversate dejecţiile şi mlaştina formată pe imaş (foto mic) i-au scos din minţi pe localnici

Groapă cu mizerie lângă casele oamenilor

De ceva timp, în spatele blocului de la intrarea în Breazu s-a format o mare groapă unde sunt deversate dejecţiile şi apa menajeră de la bloc.

„E la câţiva metri de atâtea case. Când e cald, aici este un miros de nedescris. În plus, este un adevărat pericol pentru sănătatea noastră şi a copiilor noştri. Ne putem îmbolnăvi din cauza nepăsării acestui om“, a povestit una dintre persoanele care locuieşte la doar câţiva metri de groapa unde sunt deversate mizeriile.

 

Ansamblu cu fosă neadecvată

La câteva sute de metri de bloc, pe Strada Neamţului, omul de afaceri ieşean a construit un ansamblu de zece case, dintre care doar patru sunt locuite. Chiar şi aşa, fosa septică nu face faţă dejecţiilor deversate de la aceste imobile, astfel că din această fosă, periodic, mai ales dimineaţa şi seara, curg ape fecaloid menajere care au format un şanţ de scurgere pe toată lungimea drumului. „Noi avem casă la câţiva metri mai jos de ansamblul ăsta de case, iar toată mizeria de acolo se scurge pe stradă. Vă daţi seama ce miros este aici. Ne-am mutat pe Breazu pentru a respira un aer curat şi uite că suntem nevoiţi să trăim în condiţii mult mai proaste decât la bloc“, declară unul dintre vecinii ansamblului de locuinţe.

 

Amendat de DSP Iaşi

În urma mai multor plângeri făcute de cetăţenii din zonă, Bogdan Gheorghiu a fost amendat de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi şi obligat să sisteze evacuarea apelor uzate în excavaţia de pe strada Copoului, adică din spatele blocului, fiind nevoit să găsească soluţii pentru a împiedica deversarea necontrolată a apelor uzate pe sol, în zona ansamblului de locuinţe. „După ce a primit amenda, pe 28 aprilie, zilele trecute, probabil că într-o noapte, a dispărut aproape toată mizeria din groapa exacavată în spatele blocului, iar în zona ansamblului de case nu a mai curs mizerie pe stradă“, spune una dintre persoanele ce locuiesc în zona blocului. Gheorghiu a contestat însă amenda, la instanţă.

 

Un etaj în plus

Bogdan Gheorghiu a achiziţionat terenul unde este amplasat blocul în martie 2013. Iniţial, acesta a obţinut de la Consiliul Local Rediu aviz pentru o construcţie D+P+1E. Un an mai târziu, în 2014, Consiliul Local i-a aprobat lui Gheorghiu o construcţie mai mare, D+P+2E+M. Numai că, în momentul de faţă, blocul de la Breazu are P+4E+M, iar deasupra mansardei mai este un pod despre care oamenii din zonă susţin că este locuit.

Potrivit PUD-ului, clădirea trebuia să aibă o înălţime de 12 metri până la cornişă şi 15 metri înălţimea maximă, ambele valori fiind încălcate.

De asemenea, distanţa minimă faţă de axul drumului comunal trebuia să fie de 10 metri, dar este de cel mult 3-4 metri de bloc.

 

 Bogdan Gheorghiu a contestat amenda

Gheorghiu neagă problemele

Bogdan Gheorghiu consideră că acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate.

„În ceea ce priveşte ansamblul de case, nu este vina noastră că persoanele care au achiziţionat casele nu au grijă să vidanjeze fosa septică. Când au cumpărat, oamenii ştiau că nu este canalizare. La bloc, noi am făcut o fosă vidanjabilă. Am făcut groapa pentru a mări capacitatea ei. Suntem cu un proiect în derulare ca să o putem construi. După nişte sesizări de la Apele Române, am constatat o scurgere la fosă şi am remediat problema“, menţionează Gheorghiu, care neagă că ar fi fost amendat de DSP.

 

Citește și EXCLUSIV. CLANUL MILIONARILOR din Primărie. Vilă ascunsă de Luminița Sălceanu pe domeniul de lux de la Frasin

 

Cât priveşte conducta prin care se deversează în imaşul comunal, Gheorghiu a spus: „E o mlaştină acolo?! Nu ştiu caracteristicele solului, dar nu e mlaştină. Terenul e la fel.“

Referitor la numărul de etaje construite, Gheorghiu susţine că are autorizaţie pentru D+P+3E+M, iar despre numărul de locuri de parcare spune că mai are locuri libere, care nu s-au vândut.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments