O învăţătoare suplinitoare de la Școala Bălţaţi, comună vasluiană Tătărăni, a fost ridicată de mascaţi după ce anchetatorii au convins instanţa Judecãtoriei Huşi cã femeia, în vârstã de 26 de ani, ar fi o contrabandistă periculoasă.
Alina Mădălina Idriceanu a fost prinsă cu maşina burduşită cu ţigări, la vama Albita, iar interceptările au arătat că ea era coordonatorul grupului de traficanţi. De altfel, în comună Tătărăni, Alina, care a absolvit Dreptul, e considerată o adevărată pacoste, scrie VRN.ro.
Are la Primărie amenzi de aproape 10.000 de lei, a fost condamnată penal pe fond, pentru că şi-a agresat doi consăteni şi, mai mult, şi-ar fi atacat cu cuţitul şi o vecină.
Cu toate acestea, în 2016, femeia a ajuns suplinitoare, la Şcoala din Bălţaţi.
„Nu e proastă deloc şi e chiar frumoasă, dar e o pacoste! Sare la bătaie, scoate cuţitul, face contrabandă şi are multe procese”, povestesc sătenii.
Învăţătoarea sexy a primit mandat de arestare pentru 30 de zile, dar în urma contestaţiei a scăpat doar cu control judiciar, aşa că, aceasta se va putea întoarce în faţa elevilor, până la o sentinţă definitivã.
(Sursa: VRN.ro)