Napoli a dat foc la vestiar și pleacă cu prima de 50.000 de euro

0
127

Duceți-l la psiholog pe italian: s-a certat cu Mihalache, Cristea, Bădic, Caparco, Ovidiu Pancu. Grahovac e o epavă în poartă, dar n-are rezervă n Napoli n-a vrut ca Iașul să meargă în Cupe.

 

Încă de la începerea play-out-ului, preşedintele executiv Florin Prunea şi antrenorul Nicolo Napoli au susţinut că obiectivul echipei este o clasare pe locurile I-IX, deşi părea că CSMS Iaşi nu are contracandidat la locul 7.

În aceste condiţii, rezultatele au fost oscilante, jucătorii înţelegând că nu au de ce să tragă pentru cupele europene, mai ales că în ultimele etape primele de joc s-au dublat.

Chiar dacă nu şi-au luat decât jumătate din aceste prime, jucătorii îşi vor lua toţi banii la final, plus un bonus în cazul în care termină în primele nouă. Bonusurile sunt foarte consistente, putând ajunge la 50.000 de euro în cazul lui Napoli şi la 30.000 de euro în cazurile lui Golubovic şi Cristea, spre exemplu.

 

Schimbări făcute în ciudă

Înaintea meciului de la Iași cu Chiajna, CSMS avea două puncte avans și se putea duce la cinci puncte, Craiova având un meci dificil în deplasare, la Botoșani. Nicolo Napoli a bulversat însă echipa, fiind surclasat la schimbări și lăsând impresia, la conferințele de presă, că nu-i mai pasă de rezultate.
Scenariul s-a repetat la Craiova, unde Napoli i-a schimbat pe Bădic și Cristea, doi jucători pe care nu-i suportă. Scenele au fost penibile, fără precedent în Liga 1. Cu o săptămână în urmă l-a dat afară pe directorul sportiv Ovidiu Pancu pentru că nu i-a luat bilet de avion pe locul pe care îl voia, iar pe fundașul Mihalache, stâlpul apărării, îl dăduse afară cu două săptămâni înainte. Aproape toate golurile Iașului au fost luate pe centrul apărării, unde lipsea Mihalache.

 

Nicolo Napoli într-o postură pasiv-agresivă caracteristică: toți suntem proști, el e singurul deștept

Pleacă la Craiova?!

În plus, portarul Grahovac a părut un bătrânel anchilozat la ultimele două meciuri, plonjând fals la mingi ușoare și luând patru goluri imputabile din șase. Numai că Napoli se certase și cu Caparco, deci nu mai avea cu cine să-l înlocuiască pe Grahovac.

Pe Cristea și Bădic nu i-a vrut deloc la echipă, deși toți suporterii și oamenii din jurul echipei îi văd oameni de bază.

 

Citește și Scandalul Mihalache, o mutare de şah într-un joc de zeci de mii de euro

 

Nicolo Napoli s-a comportat ca unul care umple găleata cu lapte după care o răstoarnă cu piciorul. În club se știe că va pleca după ultimele două etape, o destinație vehiculată fiind chiar CSU Craiova!

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments