„O tânără de 19 ani a fost agresată sexual și fizic într-un club din Petroșani de fiul unui cunoscut manelist”, ”Tânără de 19 ani, bătută și agresată sexual de fiul lui Nicolae Guță”, ” O tânără de 19 ani a fost agresată fizic de un bărbat, care i-a adresat injurii și a ameninţat-o cu acte de violenţă”. Cam așa ”sună” un început de știre despre o fată pe care n-o cunoști, bătută într-un club.
Eu, azi, nu pot scrie așa. Nu gândesc așa. Nu pot scrie fără patimă și fără nervi. Fiindcă azi e vorba de fiica mea. Nu contează că nu e fiica mea naturală, e copilul omului pe care îl iubesc și care-mi este soț de aproape nouă ani.
În noaptea de Înviere a fost agresată sexual și s-a ales cu o sticlă în cap și câțiva pumni în coaste de la un golan bețiv, poate și drogat, din ce spun martorii prezenți în club. De ce? Pentru că e fiu de om bogat, influent, cunoscut în toată țara. Și când te cheamă Guță crezi că poți pipăi pe cine vrei tu, când vrei, cum vrei, fără ca fata să riposteze. Doar ești cineva, pe banii tatălui, care vor încerca, probabil, să cumpere conștiințe și să întârzie anchete…
Sâmbătă spre duminică, ora 2:06. Sună telefonul. E Ana. Mi se strânge stomacul. Numai dacă au pățit ceva mă sună pe mine la astfel de ore. Eu sunt un fel de cod roșu pentru urgențe. ”Am fost bătută în Keops, mi-a spart unul o sticlă de cap, după ce m-am luat de el că m-a pipăit”, îmi spune, dintr-o răsuflare, cu o voce mică, speriată. În fundal aud hărmălaie și pe Cătălin, fratele ei de 17 ani, vociferând: ”Dar ce, suntem criminali? Oricine poate da în cap oricui în țara asta, fără să pățească nimic?”. Îl știu de nouă ani. Știu când e speriat; iar acum este.
”E și poliția aici, dar nu știu dacă e pentru noi”, mă informează Ana. ”Păi du-te și vorbește cu ei. Spune-le adevărul, cum s-a întâmplat. După ce vorbești cu ei, mergi la spital și nu pleci de acolo fără o trimitere la medicul legist. Mai apoi mă suni”, o sfătuiesc.
Îl bag pe Cătălin în ședință: ”Cât e Ana la spital, du-te la bodyguard și cere-i numărul de telefon. Spune-i că mama ta vrea să știe ce s-a întâmplat și că îl sun. Mai află cine este individul. Asta nu îl întrebi doar pe bodyguard, întreabă-i și pe alții care au văzut și care poate îl cunosc. Nu uita, dă-ți drumul la înregistrare, s-ar putea să ai nevoie”.
Îl sun pe bodyguard, care îmi povestește că el nu a văzut întreg incidentul, ci a prins finalul, când prietenii Anei erau pe punctul de a se încăiera cu ai agresorului. ”E Nicu Guță, fiul manelistului”, îmi spune omul de ordine. ”Sunteți sigur?”. ”Da, doamnă, vine aici săptămână de săptămână”. ”Veți spune ce mi-ați spus și mie polițiștilor?”. ”Da, doamnă, sigur că da, nouă nu ne place să avem astfel de incidente în club”.
La spital controlul se încheie, fata primește bilet de trimitere la medicul legist și la tomograf. ”Ce facem acum?”, mă sună din nou Cătălin.
E ora 3:00 dimineața. ”Mergeți la Poliția Petroșani să depuneți plângere. Ia-ți și prietenii cu tine, care au văzut ce s-a întâmplat, ca să scrie și ei ce au văzut. La final ceri numărul de înregistrare al plângerii, cu semnătura ofițerului de serviciu”, îl sfătuiesc. ”Și dacă ne întreabă pentru ce?”. ”Îi spui că mama ta e ”nebuna de la Vocea Străzii” și vrea să știe ce număr are plângerea voastră și că se va interesa de dosar”. Zis și făcut. Copiii nu stau mult nici acolo, chiar mă uimește promptitudinea polițiștilor de la Petroșani și faptul că le dau drumul repede. Mă sună din nou: ”Și acum?”.
„Veniți la noi și dormiți aici. Nu-i spunem mamei voastre decât mâine dimineață. Haideți să n-o speriem în noaptea asta. Mâine vine și ea la noi și încercăm s-o liniștim”.
Emilia e mama lor și fosta soție a lui Sorin; e cea mai grijulie și bună mamă pe care am avut șansa de a o întâlni vreodată. Totodată e și foarte sensibilă și facem tot felul de scenarii cum să-i spunem ”cât mai îndulcit”, să nu se sperie foarte tare.
Apar copiii. Ana acuză dureri de cap, Cătălin e alb la față. Sunt speriați. Nu le vine să creadă că se poate întâmpla așa ceva, pur și simplu, cu oameni pe care nu i-ai văzut în viața ta, despre a căror existență afli doar în clipa necazului.
Vorbim până la șase dimineața. Ne sfătuim ce facem pe viitor. „Ana, la urma urmei, ești o știre, chiar dacă nu vrei. Dacă o dăm cât mai mulți oameni din țara asta și te menții pe poziții, adică nu îți retragi plângerea, avem șanse ca individul să fie pedepsit. Trebuie început de undeva, fiindcă data viitoare va fi o altă fată. Dar vor fi și oameni care te vor înjura, vor încerca să te denigreze, să scrie urât despre tine, te vor amenința. Sunt două variante în cazul ăsta: nu îi bagi în seamă sau ”dispari” de pe internet o perioadă. Noi suntem aici, cu tine, și nu te lăsăm singură. Ne luptăm cu ei parte în parte, dacă e nevoie”, le spun. Îi îmbrățișez, îi pup și îi trimit la somn.
Eu, însă, nu dorm de două zile. Nu pot. Mi-e greață și-mi vine să vomit. Mi-am imaginat toate scenariile citite în cărțile polițiste sau văzute în filme de genul ”Motivat să ucidă”. E foarte greu ”să lași justiția să își urmeze cursul”, știind că există șanse ca agresorul să scape. Asta nu trebuie să se întâmple. Nu de data asta.
Sorin e salvator montan. A salvat sute de vieți dar sâmbătă nu și-a putut salva fiica de furia unui derbedeu. Are aproape doi metri. L-am găsit plângând, închis în cameră. ”Mă simt legat de mâini și de picioare. E copilul meu! Și nu-i poți face nimic, trebuie să lași pe alții. Nu știi de ce sunt în stare! Dacă ăsta scapă…”.
Emilia are lacrimi în ochi și abia își stăpânește plânsul în prezența copiilor. ”Să plece de aici. Nu mai ai ce face în zona asta! Nu vezi că te omoară nevinovat? Copilul tău pleacă de acasă și tu te gândești că a plecat să se distreze cu prietenii și nu i se poate întâmpla nimic rău. Iar mai apoi apare unul din ăsta și îți schilodește copilul”, îmi spune, cu voce tremurată.
Mă mustră conștiința că, în urmă cu câteva zile, le spuneam copiilor că ”în România nu e chiar așa rău. E o țară deosebită, frumoasă și chiar găsești oameni calzi, buni, gata să te ajute. Nu văd de ce trebuie să plecați, puteți face treabă și aici. Chiar și aici, în Valea Jiului, zona are un potențial turistic fantastic”. Azi nu mai pot să le spun asta. I-aș minți. Ei știu adevărul. Au trăit pe pielea lor apucăturile unor tineri de bani gata, care cred că au lumea la picioare și sunt mai presus de orice, inclusiv de lege.
Mergem mai departe. Nu ne oprim. Astfel de indivizi trebuie să plătească. Dacă nu, mâine, fiica ta se va trezi cu o sticlă în cap în timp ce se distrează alături de prieteni.
Anamaria SANDA
(Sursa: voceastrazii.com)
