Biroul Electoral de Circumscripție (BEC) Iași și Biroul Electoral Județean (BEJ) Iași au efectuat tragerea la sorți privind ordinea candidaților și partidelor pe buletinele de vot pentru alegerile locale din 5 iunie.
La nivelul municipiului Iași, ordinea candidaților la funcția de primar este următoarea:
1. Radu Botez (ALDE)
2. Camelia Bogdănici (UNPR)
3. Mihai Chirica (PSD)
4. Marius Bodea (PNL)
5. Traian Dobre (PSRO)
6. Petru Movilă (PMP)
7. Cristian Cernescu (Forța Moldova)
8. Andrei Postolache (independent)
9. Anca Preda (independent)
10. Viorel Blăjuț (independent)
În același timp, ordinea pe buletinele de vot pentru Consiliul Local (CL) este următoarea:
1. ALDE
2. UNPR
3. PSD
4. PNL
5. Partidul Comuniștilor
6. PSRO
7. PMP
8. PSI
9. Forța Moldova
Ordinea partidelor pe buletinele de vot pentru Consiliul Județean este următoare:
1. ALDE
2. UNPR
3. PSD
4. PNL
5. PER
6. PSRO (Partidul Social Românesc)
7. PSR (Partidul Socialist Român)
8. Asociația Partida Romilor „Pro Europa”
9. PMP
În privința partidelor parlamentare, tragerea la sorți a fost efectuată de BEJ Iași, iar ordinea partidelor neparlamentare pentru municipiul Iași a fost decisă prin aceeași procedură de BEC Iași. Ordinea pentru candidații independenți a fost stabilită în funcție de data înregistrării candidaturii.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)