O vânzătoare într-un chioşc de ziare din Constanţa, înjunghiată MORTAL

0
109
FOTO: cugetliber.ro
Poză simbol
O femeie, vânzătoare într-un chioşc de ziare din Constanţa, a fost atacată şi înjunghiată, vineri seara, în incinta punctului de lucru, de o persoană necunoscută care apoi a reuşit să dispară, victima murind după câteva ore la spital.

 

Potrivit unor surse din Poliţie, agresiunea a avut loc vineri seara, în jurul orei 21.30, într-un chioşc de ziare aflat în zona Delfinariu din municipiul Constanţa, fiind anunţată la 112 de un martor.

 

Un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa s-a deplasat imediat la locul incidentului şi, după ce i-au fost acordate îngrijiri medicale, femeia, rănită foarte grav în zona toracelui şi abdomenului, a fost transportată, în stare critică, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Deşi cadrele medicale au încercat timp de mai multe ore să-i salveze viaţa, în cursul dimineţii de sâmbătă victima a decedat.

 

Poliţiştii au deschis un dosar penal, cercetările fiind făcute sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

 

 

(Sursa: ziarulring.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments