Preşedintele american Barack Obama îşi va termina mandatul şi va părăsi Biroul Oval în ianuarie 2017, succesorul său urmând să fie ales la prezidenţialele din luna noiembrie a acestui an.
„Am doar două cuvinte de spus: Obama Out”. Sunt cuvintele pronunţate de preşedintele Statelor Unite ale Americii în timpul cinei de rămas bun organizate cu corespondenţii de presă de la Casa Albă.
La scurt timp după aceea, Barack a ridicat mâna şi a lăsat să cadă microfonul pe care-l ţinea în mână. „Vreau să vă mulţumesc – a spus Obama reporterilor – Sunt foarte mândru de ceea ce aţi făcut, a fost o onoare şi un privilegiu de a lucra împreună pentru a consolida democraţia noastră”.
(Sursa: Epoch Times România)