Pacient umilit într-o clinică privată. O ieşeancă acuză: „Mi s-a pus un diagnostic aiurea la Medicover!”

0
7651

Numele mari de pe piaţa medicală sunt într-o concurenţă acerbă şi se extind fără a avea speciaiştii necesari. „Origini suedeze, suflet românesc”, „singurul furnizor de servicii medicale cu experienţă europeană”, „de peste 19 ani liderul serviciilor medicale”. Astfel se prezintă o clinică ce şi-a deschis o filială în Iaşi. În realitate, cuvintele au luat-o înaintea realităţii: unei femei aproape că i-a fost schimbată viaţa după ce i s-a pus un diagnostic greşit, de către o persoană necalificată care apoi a şi luat-o peste picior.

 

Din cauza unor probleme de sănătate, o ieşeancă în vârstă de 41 de ani a trăit momente de groază la sfârşitul lunii ianuarie a acestui an.

 

De la un spital la altul

După ce s-a simţit rău, Dana Toma a fost dusă cu Salvarea şi, pe urmă, plimbată la un alt spital pentru că medicii nu-şi dădeau seama de ce suferă. „În noaptea de 22 spre 23 ianuarie, anul acesta, mi s-a făcut rău, iar dimineaţă am leşinat şi am fost dusă cu Salvarea la Neurochirurgie. Aveam tensiunea 7. Mi-au pus perfuzie şi, de acolo, am fost transferată la Spitalul «Sfântul Spiridon». Între timp, datorită perfuziei, tensiunea s-a stabilizat, iar când am ajuns la Cardiologie mă simţeam puţin mai bine. Cât stăteam pe pat, aveam tensiune 9-10, când mă ridicam în picioare scădea brusc la 7-8. Medicii mi-au spus că nu-şi dau seama de unde această variaţie de tensiune“, spune ieşeanca.

 

Deseori, clinicilor private li se reproşează că în spatele luxului şi aparaturii au deficienţe la nivelul resurselor umane

Diagnosticată cu hipotensiune ortostatică

După ce s-a externat de la „Sfântul Spiridon“, Danei Toma i s-a prescris o reţetă cu Vessel Due, Trombex şi Endolex, fiind diagnosticată cu tensiune oscilantă, insuficienţă venoasă şi hipotensiune ortostatică. „Având nişte varice mai pronunţate, am fost trimisă să-mi fac o ecografie Doppler. Plătind la serviciu asigurare medicală, iar firma având contract cu clinica Medicover, pentru a nu plăti acel ecograf, care este destul de scump, am zis să mă duc la clinica unde avem contract“, îşi aminteşte ieşeanca.

 

„Aveţi tromboză şi trebuie să vă operaţi!“

Chinul ieşencii nu doar că nu luase sfârşit, ci de-abia începea. După ce a făcut Eco-Doppler, ieşeanca s-a trezit că are tromboză, iar medicul i-a spus că e grav. „Doamna doctor Liliana Jurcă mi-a spus: «Aveţi tromboză şi trebuie să vă operaţi!» adică am cheaguri de sânge pe vene, la picioare. În momentul acela, am simţit brusc că mi se face rău. M-am panicat. Nu-mi venea să cred. Am sunat-o pe doamna doctor Alexandra Rotariu, cea care mi-a semnat externarea de la «Sfântul Spiridon». Aceasta mi-a spus că nu e posibil aşa ceva. M-a întrebat dacă sunt acasă, iar eu i-am spus că sunt la serviciu. Mi-a spus să mă duc urgent acasă pentru aceste cheaguri pot ajunge la plămâni şi…“, lasă de înţeles Dana Toma.

 

Totul s-a schimbat

Încurajată de rude, Dana Toma a decis să meargă să facă o altă ecografie, la un alt medic. „Eram speriată, dar am zis să văd ce spune şi un alt medic. Am fost la domnul doctor Ahmad Raza. Am făcut din nou Ecografie Doppler, iar domnul Raza mi-a spus că nu am nici măcar insuficienţă venoasă. Nici vorbă de tromboză! «V-a pus un diagnostic greşit!», a zis domnul Raza, care mi-a spus să continui tratamentul cu Vessel Due, pentru că sângele este puţin îngroşat. De atunci, am mai mers la control la domnul Raza şi totul este sub control“, precizează femeia.

 

„În momentul acela, am simţit brusc că mi se face rău. M-am panicat. Nu-mi venea să cred” Pacienta Dana Toma, când a aflat diagnosticul ce avea să fie infirmat ulterior

„De 3 lei, vrei şi diagnostic corect?!“

Deranjată, Dana Toma a făcut reclamaţie la serviciu şi la Medicover. Reprezentanţii clinicii au chemat-o să repete analiza. „Iniţial, nu am vrut să mă duc pentru că nu mi se părea normal să mai fac la ei ecografia, în condiţiile în care s-a demonstrat că au greşit. Până la urmă, m-am dus şi de această dată Eco-Doppler-ul a fost făcut de un alt medic, Greta Alexe. Diagnosticul a fost, bineînţeles, la fel cu cel pus de domnul doctor Raza. Am stat de vorbă şi cu doamna doctor Jurcă şi aceasta mi-a spus că «La o asigurare de 3 lei, vrei şi diagnostic corect?!» M-am simţit umilită. Plătesc eu 3 lei, dar restul sumei este plătit de firmă. E normal să fiu tratată aşa?!“, spune, revoltată, ieşeanca.

 

Colegă căreia i s-a spus, greşit, că avea cancer

Dana Toma susţine că şi alte colege de serviciu au primit diagnostice greşite în urma ecografiilor făcute de Liliana Jurcă: „Mai multe colege mi-au zis că şi ele au primit diagnostice greşite puse de această doamnă doctor. Pe urmă, am aflat că aceasta este medic de familie şi nu este medic specialist. Unei colege, care are probleme cu glanda tiroidă, i-a spus că are cancer şi că nu prea mai are ce face, deoarece nu mai are mult de trăit. Vă daţi seama ce a simţit acea femeie?!“

 

Asociaţia Medicilor: „Este inacceptabil!“

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Iaşi, Anca Deleanu, consideră că un medic fără specializare nu are competenţa de a pune diagnostice. „Oricine poate greşi, dar să pui un diagnostic greşit e clar că afectează pacientul. Mai ales dacă e vorba de o boală gravă. Cât priveşte punerea unui diagnostic de către un medic care nu este specialist, aşa ceva este innaceptabil! În domeniul privat e obligatoriu ca medicul respectiv să aibă o specializare, deoarece aceasta se obţine în ani de învăţat“, a declarat Anca Deleanu.

 

Citește și Stafilococul auriu secătuieşte vieţile şi bugetele: „Din spital ieşi mai bolnav decât ai intrat”

 

Doctoriţa Jurcă, dată afară

Managerul Medicover, Gabriela Turcu, nu a dorit să dea o declaraţie oficială. „Ştiu cazul doamnei căreia i s-a pus un diagnostic greşit. Despre alte cazuri nu am mai primit nicio reclamaţie. Dumneaei avea certificat de competenţă pentru efectuarea de ecografii. În ceea ce o priveşte pe doamna doctor Jurcă, de la sfârşitul lunii martie am încetat colaborarea cu dumneai. Au fost mai mulţi factori care ne-au determinat să luăm această decizie. Unul dintre ei a fost şi punerea acelui diagnostic“, a afirmat Gabriela Turcu.

 

 

Doctoriţa Jurcă, în vizor

Jurcă: „Doamna trebuia să revină şi să vedem”

Liliana Jurcă susţine că i-a solicitat Danei Toma să revină să discut
e despre diagnostic, dar aceasta a refuzat. „Nu am ştiut că i s-a pus un alt diagnostic. Doamna trebuia să revină şi să vedem despre ce este vorba, dar nu a vrut să vină. Mai puteam face încă un control. Şi cum putem şti că diagnosticele puse de ceilalţi doctori nu sunt greşite şi cel pus de mine nu este bun? Ştiu că doamna avea ceva uşor, care se trata cu regim igieno-dietetic. Nu era nevoie de chirurgie. Nu i-am spus niciodată doamnei că «De 3 lei, vrei şi diagnostic corect». Asta e calomnie. Cât priveşte colaborarea cu Medicover, mie nu mi s-a comunicat nimic oficial în legătură cu încetarea colaborării“, precizează Liliana Jurcă. Ea confirmă că nu are specializare în domeniu, ci doar o certificare obţinută în urma susţinerii unui examen.

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments