PREMIERĂ. Unul dintre cele mai mari avioane din lume a aterizat miercuri la București (VIDEO)

0
163

Un Airbus Beluga, avionul cu cel mai mare volum cargo din lume, a aterizat în premieră în România, miercuri, pe aeroportul Henri Coandă. Avionul a fost întâmpinat cu tunuri de apă, dat fiind că este vorba de o premieră.  

 

Aeronava a făcut escală miercuri după-amiază pe Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), urmând să continue drumul spre Germania, după cum au transmis reprezentanții Aeroportului Henri Coandă.

 

„Este unul dintre cele mai mari avioane care a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă sau pe un aeroport din România. Va staţiona câteva ore, dimineaţă va pleca mai departe. A venit doar câteva ore, cât să ne bucurăm noi de prezenţa lui. Diametrul fuselajului este foarte mare tocmai pentru a putea transporta obiecte voluminoase şi mai ales alte fuselaje”, a declarat Valentin Iordache, director de comunicare al Aeroportului Henri Coandă.

 

Avionul Airbus A300-600ST (Super Transporter) este aeronava cargo cu volumul cel mai mare din lume. Aeronavele au rolul de a transporta piese aeronautice de mari dimensiuni sau chiar alte avioane. 

 

 

(Sursa: b365.ro)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments