Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis, va alerga pentru prima dată la Semimaratonul Sibiu pentru ajutorarea copiilor prematuri din cel mai mare spital public din județ, unde este nevoie de achiziționarea unui aparat de respirație, a declarat marți, pentru AGERPRES.ro, Ioana Pasc, coordonator comunicare Fundația Comunitară, cea care organizează acest maraton.
Carmen Iohannis s-a înscris la semimaraton luni, în ultima zi de înscrieri. În total la Semimaratonul Sibiu s-au înscris peste 2.600 de sibieni.
„Doamna Carmen Iohannis aleargă pentru ‘Dăm startul în viață’. O să alerge la ștafetă 4 ori 5 kilometri”, a spus Ioana Pasc.
Contactată de corespondentul AGERPRES, medicul neonatolog Livia Ognean, cea care a reușit să pună în practică proiectul „Dăm startul în viață” pentru ajutorarea copiilor prematuri internați în Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu, a declarat: „Cred că nimic nu e mai important decât că o personalitate realizează că viața e importantă, că prematurii au nevoie de ajutor și să se implică în campanii de genul acesta. Mi se pare mai mult decât evident. Am fost uimită când am aflat, pentru că într-adevăr înseamnă foarte mult. Noi ne-am propus ca după semimaraton să putem cumpăra un aparat de ventilație, un aparat de respirație, care înseamnă viață, în valoare de 70.000 de lei”.
Carmen Iohannis face sport destul de des. Soția președintelui Iohannis obișnuiește să alerge cu elevii săi de la Colegiul Național „Brukenthal” din Sibiu. De trei ori pe săptămână aceasta se antrenează jucând tenis, la un club privat din Sibiu, aparținând finului Marius Vecerdea.
(Sursa: b365.ro)