România rămâne țara în care mii de copilaşi sunt neglijaţi şi batjocoriţi chiar de cei care i-au adus, pe lume. În special în zonele sărace este dezastru. Numai în judeţul Iaşi în primele, 3 luni ale anului 2016 s-au înregistrat mai multe cazuri de abandon, dar şi alte tipuri de neglijenţă asupra minorilor, faţă de anii trecuţi, potrivit Știrile ProTV.
Aceşti copii mănâncă acum de 3 ori pe zi şi dorm într-un pat curat. Înainte, părinţii lor se certau mai tot timpul, iar fraţii, între 1 an şi 12 ani, au fost lăsaţi de nenumărate ori singuri acasă. Era sărbătoare când pe felia de pâine aveau şi ceva untură… Din cauza neglijenţei adulţilor, cei mici au fost ridicaţi din familie. Acum tatăl lor nu vrea să audă nici de terapie şi nici să se împace cu fosta soţie. Vasile Buduroi, tatăl copiilor: „Nu, nu se poate să mergem la psiholog. Omul la un pahar de băutură… noi ţăranii, nu ne mai dăm seama, nu mai eşti calculat.”
Autorităţile cred că nişte cursuri ar ajuta. De pildă, dezvoltarea unor module de cursuri de şcoală părinţilor sau parenting în mediul rural. „Acele cursuri sunt realizate cam tardiv, ele ar trebui realizate ca modalitate de prevenire a cazurilor de abuz sau neglijare a copilului”, a spus, pentru Stirile ProTV, sociologul Marinela Simon.
Reprezentanţii organizaţiilor umanitare, care intră în contact cu cazurile grave, spun că problemele sunt mult mai adânci şi ţin modelele pe care le au părinţii şi pe care le-au preluat de la părinţii lor. În prezent, părinţii sunt traşi penal la răspundere doar pentru faptele foarte grave, iar pentru că ei să fie decăzuţi din drepturi trebuie că neglijenţa să fie repetată şi cu consecinţe imediate.
„Controlul, amenzile, sancţiunile, scoaterea copilului din familii sunt lucruri care sunt importante, dar nu sunt suficiente. E nevoie ca întreaga societate să aibă într-adevăr o reacţie la astfel de cazuri.” a declarat Dragoş Pislaru, ministrul muncii.
(Sursa: stirileprotv.ro)