Florin Marius Faur, director executiv la APIA Timiş, va fi numit director general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în locul lui Ioan Merca, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
„Florin Faur va prelua de marţi şefia APIA, înlocuindu-l pe Ioan Merca, iar Sergiu Iulian Jităreanu, director executiv la APIA Iaşi, va fi numit director general adjunct pe un post vacant existent la APIA. Ordinele vor fi semnate începând cu data de 3 mai 2016”, a spus Irimescu, potrivit Capital.
APIA are prevăzute în organigramă trei posturi de director general adjunct, două fiind ocupate de Nicolae Horumbă şi Paul Eduard Kmen. Florin Marius Faur a mai deţinut şefia APIA, între anii 2010 şi 2012, fiind propus încă o dată de către Achim Irimescu, în decembrie 2015, să îl înlocuiască pe Mihai Puţintei. Ulterior, ministrul Agriculturii a revocat ordinul de numire pentru Florin Faur, din cauza unor neconformităţi.
Florin Faur este absolvent al Facultăţii de Agricultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului – USAMV Timişoara, instituţie la care a obţinut o diplomă de master, precum şi titlul de doctor în agronomie. Faur conduce APIA Timiş din 2006 şi are experienţă în gestionarea fondurilor europene.
Sergiu Iulian Jităreanu a absolvit Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi în 1999, după care a devenit cadru didactic al acestei facultăţi. Chiar de la înfiinţare, din anul 2006, lucrează la APIA Iaşi, fiind consilier superior, şef serviciu control teren, director executiv adjunct şi, din 2011, director executiv.
(Sursa: capital.ro)